”Micul Hercule” a devenit cunoscut în toată lumea, în 2009, când a intrat în Cartea Recordurilor. Atunci, acesta a reuşit să meargă 10 metri în mâini, cu o greutate agăţată de picioare. Iar acum el s-a transformat într-un adolescent pasionat de box.
Giuliano Stroe a devenit cunoscut la vârsta de cinci ani, când familia sa era stabilită în Italia. Atunci, băieţelul a impresionat juriul şi audienţa unei emisiuni TV mergând în mâini, foarte rapid, pe o distanţă de 10 metri.
Giuliano Stroe a intrat în Guiness Book pentru exercițiile sale fizice formidabile, iar acum s-a apucat serios de box. Ca și fratele său mai mic, Claudio, Giuliano s-a înscris de câteva luni în competiții pugilistice oficiale, înregistrând deja câteva succese la categoria lui de vârstă.
În prezent, Giuliano Stroe are 17 ani. ”Micul Hercule” S-a transformat în ”Marele Hercule”. El a crescut și a devenit un adolescent în toată firea. Tânărul este pasionat de box și pe contul său de socializare publică filmulețe și alte lucruri interesante legate de acest sport.
De altfel, cel supranumit ”Micul Hercule” nu ratează niciun eveniment sportiv pe care să nu-l împărtășească cu fanii lui și are foarte mulți, care-l încurajează.