„Il Luce”, dezamăgit după remiza de la Kiev cu Benfica: „Am un sentiment de nemulțumire!”
Dinamo Kiev, formție pregătită de Mircea Lucescu, a fost la un pas de o victorie mare cu Benfica pe teren propriu, duelul contând pentru prima etapă a Grupei E din Champions League.
„Il Luce” nu și-a ascuns dezamăgirea la finalul partdei față de rezultatul consemnat pe tabela de marcaj, scor 0-0.
„Am un sentiment de nemulțumire! I-am lăsat să domine, era foarte greu să jucăm de la egal la egal cu o echipă precum a lor. Ne-am organizat foarte bine din punct de vedere defensiv și am așteptat oportunitatea să marcăm. Îmi amintesc de meciul nostru cu Schalke, pe vremea când eram la Șahtior. Atunci am profitat de faptul că adversarii au ieșit foarte mult la joc și am câștigat cu 3-0. Să sperăm că o să le putem pune probleme în meciul retur”, a declarat Mircea Lucescu, la conferința de presă care a urmat meciului.
De partea cealaltă, Jorge Jesus, antrenorul principal al formației Benfica, a afirmat că după aspectul jocului, victoria trebuia să revină echipei sale.
„Este ușor să îți dai cu părerea la finalul meciului: are mai puțin de a face cu jocul în sine, cât are cu rezultatul. Benfica a făcut un joc foarte bun, în care nu și-a putut atinge potențialul maxim, însă nu a fost vorba despre lipsa de eficacitate. Lipsa eficacității este dacă ai patru șanse și nu înscrii niciun gol. Nu am avut ocazii mari de a marca, ne-am creat una singură clară în a doua repriză, dar per total jocul a fost condus de Benfica”, a afirmat Jorge Jesus.
În celălalt meci din grupă, Bayern s-a impus mai clar decât o arată scorul, 3-0, pe „Camp Nou” cu Barcelona.
Program etapa I grupe Champions League
Grupa E
Barcelona – Bayern 0-3
Dinamo Kiev – Benfica 0-0
Grupa F
Young Boys – Manchester United 2-1
Villarreal – Atalanta 2-2
Grupa G
Sevilla – RB Salzburg 1-1
Lille – Wolfsburg 0-0
Grupa H
Chelsea – Zenit St. Petesburg 1-0
Malmö FF – Juventus 0-3
Miercuri, 15 septembrie
Grupa A
ora 22:00 Manchester City – RB Leipzig
ora 22:00 Club Brugge – PSG
Grupa B
ora 22:00 Atletico Madrid – FC Porto
ora 22:00 Liverpool – AC Milan
Grupa C
ora 19:45 Beşiktaş – Borussia Dortmund
ora 22:00 Sporting CP – Ajax
Grupa D
ora 19:45 Sheriff – Shakhtar Donetsk
ora 22:00 Inter – Real Madrid