Il acuza pe primarul Brasovului ca i-a furat vacile
REVOLTA. Gheorghe nu se va opri pana cand nu va fi ascultat de autoritati De joi dupa-amiaza pana azi la pranz, un brasovean, inarmat cu un megafon, a stat cocotat pe acoperisul Consiliului Judetean Brasov, la o inaltime de peste 20 de metri. Gheorghe Botorog a protestat impotriva primarului orasului, George Scripcaru, pe care il acuza ca i-a furat vacile. Autoritatile au incercat ore in sir sa-l faca sa se dea jos, dar acesta a refuzat cu indarjire spunand ca nu o va face decat daca i se vor asculta pasurile. Gheorghe este cunoscut ca „protestatarul din Brasov”, aceasta nefiind prima lui iesire la rampa. El a recurs la acest gest, dupa ce mai multe luni la rand a incercat sa atraga atentia asupra lui, urcandu-se in copacii de pe bulevardul principal sau pe schelele instalate in centrul orasului. (C.B.)