Inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare vor efectua verificări pentru a stabili dacă există indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare în instrumentarea cauzei din Caracal, au precizat reprezentanții instituției.
Reprezentanții Inspecției Judiciare au confirmat că inspectorii judiciari vor efectua verificări pentru a stabili dacă există indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare în instrumentarea cauzei din Caracal.
Reacția Inspecției Judiciare vine după ce președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, a cerut Inspecției Judiciare (IJ) și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) să verifice modul în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a supervizat percheziția domiciliară din Caracal.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
Ulterior, STS a revenit cu explicații, precizând că fata de 15 ani a fost localizată de anchetatori în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la Serviciul de Urgență 112.
Suspect este un bărbat de 57 de ani, pe numele său Gheorghe Dincă, tată a trei copii. În casa lui a fost găsit un bidon cu resturi umane și bijuterii în special inele, care i-ar fi aparținut Alexandrei.
Totodată, anchetatorii încearcă să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj.