Tu reușești să îi recunoști? Poate fi destul de greu la prima vedere să îți dai seama! Așa arătau ei în urmă cu 20 de ani, în anul 2004! Timpul a zburat, iar acum formează una dintre cele mai îndrăgite și faimoase familii din showbiz-ul românesc. Au trecut prin multe de-a lungul anilor, dar s-au susținut indiferent de situație! Cum au reacționat fanii? Cum arată poza pe care au recreat-o?
Nu vă mai ținem prea mult timp în suspans și vă spunem că este vorba despre familia Sterp. Culiță Sterp a reușit să își emoționeze fanii! Artistul a postat pe rețelele de socializare câteva imagini alături de persoanele dragi din viața lui.
Cântărețul a publicat trei fotografii alături de mama Geta, fratele lui, Iancu Sterp și surorile Ileana și Getuța, mai exact una pe care au făcut-o în urmă cu 20 de ani și două recente, realizate chiar în același loc. Diferențele sunt evidente! Legătura puternică dintre membrii familiei Sterp a rămas la fel de puternică și cu trecerea timpului. Au încercat chiar și să poarte ținute asemănătoare cu cele din anul 2004.
„Aceiași oameni, același loc. Acum 20 de ani”, a scris Culiță Sterp în descriere.
Citește și: Culiță Sterp, foc și pară pe Dana Roba! De la ce a pornit supărarea lui: „I-am donat o sumă destul de…”
Culiță Sterp are fani în toate colțurile României, iar postările sale de pe rețelele de socializare adună numeroase aprecieri și comentarii. Postarea de pe Instagram a strâns peste 70.000 de like-uri și aproape 400 de comentarii. Bineînțeles că urmăritorii lui au reacționat în urma celor trei imagini postate în mediul online. Mulți dintre ei au remarcat schimbările prin care au trecut membrii familiei de-a lungul anilor.
„O familie frumoasă! Să fiți binecuvântați cu multă sănătate și fericire”, „Mama Geta era cea mai înaltă și acum a rămas cea mai mică”, „Ce frumoasă era mama Geta”, aceste au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani pe Instagram.
Familia Sterp a trecut prin multe momente tensionate de-a lungul anilor, dar cu toții au avut grijă să se sprijine reciproc și să se ajute la nevoie. Culiță Sterp se poate considera un bărbat împlinit: are succes în carieră, dar totodată și-a construit și un viitor frumos alături de aleasa inimii lui, Daniela Iliescu, și copilul lor.