Îi plângi de milă! Un român a fost abandonat de familie într-un spital din Italia. A ajuns singur printre străini: „Nimeni nu vrea să-l ajute”

Publicat: 16/07/2024 | 10:02
Un român a ajuns singur printre străini / Foto: BZI

Răducu Gabriel Rotilă este originar din Holboca, județul Iași, însă a ajuns să-și ducă traiul pe străzile Italiei. După un incident nefericit, bărbatul a rămas fără acte și fără bani în Verona. Nu are un acoperiș deasupra capului, iar cu sănătatea stă rău. A ajuns să fie abandonat pe patul de spital de către familie, singurul lui sprijin fiind o altă româncă. Femeia l-a ajutat cât de mult a putut, însă acum lucrurile s-au agravat!

Un român a ajuns să fie abandonat printre străini. Răducu are o poveste tragică de viață, după ce a fost lăsat de izbeliște de cei dragi. În urmă cu ani buni, acesta a luat calea străinătății fără să se gândească la ce viață cruntă va avea peste hotare. A trecut printr-un incident nefericit, după ce a fost atacat și bătut cumplit de un grup de indivizi. A rămas fără acte și fără bani, singur, printre străini.

A ajuns să doarmă sub cerul liber și să nu aibă nimic de mâncare ori de îmbrăcat. Salvarea lui a venit din partea unei românce, care era plecată la muncă. În urmă cu 7 ani, femeia l-a văzut dormind pe bancă, în fața casei bătrânei unde ea lucra. I s-a făcut milă de el și l-a ajutat cât de mult a putut.

CITEȘTE ȘI: CÂT AU PLĂTIT DOI ROMÂNI PENTRU O VACANȚĂ ÎN JAPONIA. AU STAT 2 SĂPTĂMÂNI ȘI AU MÂNCAT CÂT AU PUTUT

„Răducu a fost bătut acum 7 ani de niște marocani, iar de atunci sănătatea lui s-a deteriorat grav. A rămas fără ultimul bănuț și fără acte. Nu mai este lucid. Eu îngrijeam o bătrână, iar el stătea mereu pe o bancă în fața casei. Am avut grijă de el, i-am dat de mâncare și de îmbrăcat”, a relatat femeia, pentru BZI.

CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ O VACANȚĂ DE 2 SĂPTĂMÂNI ÎN JAPONIA. DOI ROMÂNI, ANDA ȘI MARIUS, AU FĂCUT CALCULUL COMPLET: TRANSPORT + CAZARE + MÂNCARE + ACTIVITĂȚI

Familia nu vrea să mai audă de român

Bărbatul a fost operat de două ori până acum, iar starea lui este gravă. Tina a primit ajutor și din partea altui român, pentru a-i veni în sprijin lui Răducu. Problema este că familia nu vrea să mai audă de el. Acum, este în spital, așteptând un semn de salvare. Românca este de părere că după externare, el nu va avea nicio șansă de unul singur.

„Numai eu și un alt conațional ne preocupăm de starea lui. Am apelat la toate autoritățile, dar nimic concret nu s-a realizat. Nu știu ce a greșit, are o mamă și o soră, dar nimeni nu vrea să-l ajute. Anul trecut, o verișoară mi-a spus că mama lui nu vrea să comunice cu el”, a mai spus aceasta.