Îi merge bine în America! Fiul cel mic al lui Ion Dolănescu a fost ales deputat în Parlamentul din Costa Rica
Dragoş Dolănescu a primit peste 100.000 de voturi şi a reuşit să intre în Parlamentul din Costa Rica. Înainte de a se implica în lumea politică, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu a fost psiholog în ţara care l-a adoptat. Dragoş căsătorit şi are doi copii, o fată în vârstă de 17 ani şi un băiat de 13 ani. Şi tatăl său, Ion Dolănescu, a cochetat la un moment dat cu politica, fiind ales deputat, în legislatura 2000-2004, pe listele PRM.
„Am muncit enorm de mult pentru acest câştig electoral, sper să fac ceea ce este mai bine pentru poporul costarican, popor care m-a adoptat. Nu am obţinut preşedinţie, cum aş fi dorit şi cum s-a făcut efortul, dar sperăm ca în 2022, la următoarele alegeri, să ajungem la preşedinţie“,, a declarat Dragoş Dolănescu în direct la Antena 3,
Dragoş Dolănescu este fiul din a treia căsnicie a lui Ion Dolănescu. Mama lui este Margarita Valenciano, originară din Costa Rica, pe care cântăreţul, decedat în 2009, a cunoscut-o în perioada în care aceasta era studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj. (Citeşte şi I-au împodobit locul de veci cu zeci de globuleţe şi… Familia i-a transformat mormântul lui Ion Dolănescu într-un ”brad de Crăciun”!)