Rusoaica Natalia Kuznețova are vârsta de 31 de ani și îi poate întrece chiar și pe cei mai puternici masculi! Tânăra își lucrează intens trupul și ține o dietă specială, pentru a putea să își mențină masa musculară. Iată mai jos, în articol, ce regim alimentar urmează și cum reușește să fie un „pachet de mușchi”.
Un stil de viață sănătos și antrenament intens la sală – acestea ar putea fi cele două „legi” pe care rusoaica Natalia Kuznețova le respectă cu hotărâre. Tânăra în vârstă de 31 de ani din Chita, Rusia, reușește, cel mai probabil, să îi bage în „boală” până și pe cei mai puternici bărbați. Încă de la vârsta de 14 ani, rusoaica a pus accent pe dezvoltarea fizică, pe când avea doar 40 de kilograme.
În prezent, Natalia se mândrește cu un trup sculptat după ani de muncă. Acum, rusoaica are în jur de 100 de kilograme – un adevărat „pachet de mușchi”! Tânăra ține o dietă specială și se antrenează zilnic, pentru a-și menține masa musculară.
În primul rând, culturista profesionistă consumă câte 6 ouă în fiecare dimineață, cu ovăz și fructe. Apoi, tânăra de 31 de ani își prepară două shake-uri proteice (înainte și după antrenament). La prânz, Natalia consumă carne de vită, cartofi dulci, broccoli, două felii de pâine și salată grecească.
Apoi, la câteva ore distanță, servește un bol de fructe, alune și un shake proteic. La cină, Natalia consumă somon cu orez, salată verde, ciuperci. Servește și desert care este constituit din unt de arahide și iaurt cu fructe de pădure.
Însă, cum s-a îndrăgostit Natalia de lumea sportului? Când era mică, rusoaica a fost dusă de tatăl ei la o sală. La vremea respectivă, tânăra cântărea 40 de kilograme. După șase luni de antrenamente intense, i s-a propus să participe în competiții de culturism. În anul 2007, a câștigat primul titlu. Până în prezent, rusaoica este deținătoarea a 12 titluri europene și naționale la bratlifting, bench press și deadlift.
Este extrem de populară și în mediul online. Natalia are peste un milion de urmăritori pe rețelele de socializare.
Sursă foto: Instagram, captură YouTube