Igor Dodon și-a exprimat public interesul pentru vaccinul anti-COVID lansat de Rusia. Se pare că Moldova o să fie una dintre primele țări beneficiare, anunțul a fost făcut miercuri chiar de către președinte.
Într-o postare pe rețelele de socializare președintele Igor Dodon a felicitat autoritățile de la Moscova cu ocazia înregistrării vaccinului împotriva noului coronavirus. Mesajul a fost transmis în cadrul unei întrevederi de lucru cu Oleg Vasnețov, ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova. (CITEȘTE ȘI: ÎȘI TRĂDEAZĂ IGOR DODON ȚARA PENTRU A OBȚINE ÎNCĂ PATRU ANI LA CONDUCEREA REPUBLICII MOLDOVA? LIDERUL SEPARATIST DE LA TIRASPOL, PREZENTAT DREPT ”PREȘEDINTELE TRANSNISTRIEI”)
„Am discutat despre vaccinul contra coronavirusului, despre crearea căruia Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a anunțat recent. Am adresat felicitări partenerilor ruși cu ocazia acestei realizări atât de importante în domeniul științei medicale, în condițiile pandemiei, și am subliniat interesul țării noastre în vederea obținerii acestui vaccin. În acest sens, conducerea Republicii Moldova va expedia la Moscova un demers, în timpul apropiat.”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit și el despre vaccinul anti-COVID pe care Rusia a anunțat că îl deține. Conform spuselor acestuia, România nu o să apeleze la acel vaccin, suspiciunile din jurul lui fiind destul de mari.
Acesta și-a exprimat îngrijorarea și a susținut că România nu ia în considerare administrarea acestuia. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS, DESPRE VACCINUL ANTI-COVID DEZVOLTAT ÎN RUSIA! „NU EXISTĂ NICIO VALIDARE EXTERNĂ PENTRU ACEL VACCIN”)
„România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat.
Este important pentru români să știe că în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm ca într-un viitor apropiat să beneficiem de un vaccin COVID-19. România este parte din acest efort și s-a înscris în prima etapă pentru 10 milioane de doze, atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE. Dar la acest moment în care discutăm nu există un vaccin aprobat în UE”, a declarat Klaus Iohannis.