Sâmbătă, 10 iunie, Iga Swiatek (22 de ani, 1 WTA) și Karolina Muchova (26 de ani, 43 WTA) s-au înfruntat în finala feminină a turneului de tenis de la Roland Garros. După aproape trei ore de spectacol total, poloneza s-a impus cu scorul de 6-2, 5-7, 6-4. Astfel, Iga și-a trecut în palmares al treilea trofeu la turneul parizian, după cele câștigate în 2020 și 2022.
În finala feminină a turneului de tenis de la Roland Garros s-au înfruntat Iga Swiatek și Karolina Muchova. Favorită la cucerirea unui nou trofeu era poloneza, care a triumfat pe zgura pariziană anul trecut dar și în 2020. În ciuda faptului că pornea cu șansa a doua, Muchova a confirmat forma excelentă și i-a dat mari bătăi de cap adversarei.
(CITEȘTE ȘI: Sorana Cîrstea, nevoită să vorbească despre scandalul de dopaj al Simonei Halep. „Mi-e greu să spun mai mult”)
Iga Swiatek a început în forță meciul și a câștigat primele trei game-uri fără drept de apel. Muchova a avut o tresărire de orgoliu și a reușit să revină în joc. Totuși, dominarea polonezei a continuat și aceasta a câștigat primul set cu scorul de 6-2. Iga a început și setul secund în aceeași manieră și a condus cu 3-0. Muchova a reușit însă să revină și să egaleze la 3-3. În cele din urmă, cehoaica și-a adjudecat setul cu scorul de 7-5.
Având multă încredere după cucerirea setului doi, Muchova a început excelent și actul trei. Ea a condus chiar cu scorul de 2-0 și părea decisă să nu cedeze inițiativa. Swiatek a revenit însă în joc și a egalat la 3-3. Cehoaica a reușit la acest scor un break însă nu a putut să-și mențină avantajul. La scorul de 4-4, Muchova a condus cu 30-0 pe serviciul adversarei însă Swiatek a revenit şi a câştigat game-ul. Poloneza s-a impus apoi în două game-uri consecutiv și și-a adjudecat setul cu 6-4. Astfel, după două ore și 49 de minute, Iga Swiatek a câștigat partida cu scorul de 6-2, 5-7, 6-4.
Iga Swiatek a cucerit pentru a treia oară trofeul de la Roland Garros, după succesele din 2022 și 2020. Totodată, acesta este cel de al patrulea titlu de Grand Slam din cariera polonezei, care a devenit cea mai tânără sportivă ce a reușit această performanță de la Serena Williams. Pentru succesul de la Paris, Iga va fi recompensată cu un premiu record de 2,3 milioane de euro.
De partea cealaltă, Karolina Muchova va primi un cec în valoare de 1,15 milioane de euro. În plus, de luni ea va urca pe locul 16 WTA, grație celor 1.300 de puncte primite pentru calificarea în finala de la Roland Garros.