Liga Profesionistă de Fotbal a decis vineri la prânz reprogramarea partidelor FC Hermannstadt – CFR 1907 Cluj, FC Botosani – FC FCSB, AFC Chindia – Universitatea Craiova, din etapa etapa a VI-a a SuperLigii, cele trei partide urmând să se dispute pe 24-25 septembrie.
Decizia a fost luată în urma solicitărilor cluburilor CFR 1907 Cluj, FCSB și Universitatea Craiova care săptămâna aceeasta vor juca returul play-off-ului în UEFA Conference League. Potrivit LPF, cele trei meciuri se vor juca pe 24 și 25 septembrie iar reprezentanții clubului FC Botoșani spun că biletele vândute pentru partida cu FCSB rămân valabile pentru data reprogramării.
„Am fost întrebați și am fost de acord. Lucrurile sunt complicate, faptul că am vândut bilete, oamenii au o speranță iar noi le dăm cu ușa în nas. Nu e ok să anunți astăzi. Trebuiau să ia decizia în urmă cu o săptămână dar așa e Liga. Vine cu două zile înainte și amână meciul. Era o chestiune în primul rând față de spectatorii din Botoșani care erau pregătiți, care au plătit bani pe bilete, care și-au luat libere, și-au făcut programul în așa fel încât să ajungă la meci. Sunt și oameni care vin din alte județe, care vin din localitățile județului. Ei vin cu două zile înainte și spun amânați meciul. Nu puteam să nu fim de acord, noi vrem să construim și nu să dărâmăm”, a declarat Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani.