Leta Ilie a recunoscut ca Dacian ii este un barbat extrem de drag, alaturi de care petrece foarte mult timp.
Dupa ce CANCAN a dezvaluit in editia de ieri ca Leta Ilie s-a combinat cu mijlocasul Sportului Studentesc, cei doi fiind vazuti saptamana trecuta impreuna intr-un club din Capitala, fosta sotie a lui Sabin Ilie a tinut sa clarifice statutul relatiei pe care o are cu Dacian. „Eu ies cu Varga de opt luni in oras, la un suc, la o cafea sau sa luam masa impreuna. Este un barbat in compania caruia te simti foarte bine si este un scump, un om cu foarte mult bun simt. Vorbim la telefon aproape la doua zile, ne intrebam „ce ai mai facut?”, „cum o mai duci?”. Nu neg ca am fost in noaptea de joi in club cu el, dar eram mai multe persoane la masa. Ca ne mai harjonim, ca ne mai jucam cand iesim undeva, asta nu inseamna absolut nimic. Sunt glume care se petrec intre prieteni. Si chiar asa, joi parca am avut o presimtire amandoi si am fost mai „cuminti” in gesturi. Persoanele de la masa chiar ne spuneau sa nu ne mai ascundem, ca asa mai mult atragem atentia asupra noastra. Si uite, chiar asa a fost”, a punctat Leta. De fapt, aceasta considera ca anumite persoane din anturajul ei, care doresc sa-i faca rau, au aruncat aceasta ipoteza in presa, tocmai pentru a-i crea probleme: „Daca era ceva mai mult decat o relatie de prietenie intre mine si Dacian eu eram prima care recunostea. Dar vad ca au avut grija sa vorbeasca anumite personaje de langa mine despre asta. Eu ies cu o multime de barbati, dar asta nu inseamna ca am ceva cu fiecare. Imi sunt prieteni si atat. Dar unul dintre ei se pare ca nu a inteles ca nu poate fi nimic intre noi doi mai mult decat o prietenie, nu vreau sa spun despre cine este vorba. Sunt sigura ca persoana respectiva a si lansat acest zvon”. Apt pentru Vaslui Internationalul roman in varsta de 26 de ani va reveni pe teren dupa o pauza de o saptamana, pricinuita de o suspendare in urma cumulului de cartonase. Astfel, Dacian Varga va pune umarul alaturi de ceilalti colegi ai sai duminica la pranz, pentru a mai strange puncte in tentativa indeplinirii obiectivului trupei din Regie, salvarea de la retrogradare. Asta chiar daca echipa antrenata de Florin Tene primeste vizita unei echipe puternice din Liga I, FC Vaslui.