Iată vedetele care au născut în 2017. Elena Gheorghe, Mădălina Ghenea, Cristina Şişcanu, şi-au îndeplinit visul de a deveni mama, chiar şi…a doua oară!
Anul a început cu Claudia Pătrăşcanu, care a născut, pe 24 ianuarie, cel de-al doilea copil. Vedeta şi soţul ei, Gabi Bădălău, au decis ca cel de-al doilea băieţel al cuplului să se numească Nicolas Mihail. Micuţul Gabriel are acum un frăţior, care a venit mai devreme cu o săptămână de data prognozată, întrucât Claudia a avut contracţii.
Iubita lui Matei Stratan, Mădălina Ghenea, a adus şi ea pe lume o fetiţă, pe 4 aprilie. A avut un travaliu de zece ore, pentru că voia să nască normal, dar medicii au decis să nu se mai chinuie şi i-au făcut operaţia de cezariană. ”Trăiesc o minune! A fost un travaliu foarte dificil, a durat ore întregi, dar nu s-a putut altfel. Eu am plâns cum nu am făcut-o niciodată în viaţa mea“, mărturisea vedeta la scurt timp după ce a devenit mamă. Mădălina Ghenea a rămas însărcinată chiar după prima lună de relaţie. Se pare că Mădălina a rămas însărcinată în Italia, acolo unde cei doi amorezi şi-au petrecut vara.
Pe 29 aprilie, într-o sâmbătă dimineaţă, a născut şi soţia lui Mădălin Ionescu, Cristina Şişcanu. Ea l-a făcut pe fostul prezentator TV tată pentru a treia oară, aducând-o pe lume pe mezina familiei, Petra. Mădălin mai are un băieţel şi o fetiţă din căsnicia anterioară. Cristina a făcut publică vestea printr-o fotografie din maternitate, publicată pe reţeaua de socializare „A venit Petra”, a scris Cristina în dreptul fotografiei, iar prietenii virtuali s-au întrecut să-i dea Like-uri.
Şi Diana Bart, prezentatoarea emisiunii Focus Magazin, a născut, pe 20 mai. o fetiţă sănătoasă, care a cântărit 3.600 kilograme. Vedeta TV a vorbit despre naşterea micuţei Diana. „S-a născut sâmbătă seara, cred că a vrut să se nască pe aceeaşi dată cu mami, într-o zi de 20. Totul a decurs bine şi am insistat mult să am o naştere naturală dar n-am exclus până la urmă cezariana, în cazul în care se întâmplă ceva. Şi după 13 ore de travaliu, cea mică era poziţionată cu capul nu cum trebuie şi din păcate am ajuns la operaţie. Mă bucur că este bine şi că până la urmă am făcut operaţia, ca să nu se întâmple altceva. Sunt foarte bucuroasă şi nu am cuvinte să descriu ce minunat e!”, a declarat Diana Bart pentru Focus Magazin.
Prezentatoarea TV Simona Gherghe a născut şi ea o fetiţă în după amiaza zilei de 23 mai, şi a avut ceva emoţii, pentru că se aştepta să o mai ţină o perioadă în burtică. Ana a cântărit 2,3 kg şi măsura 48 de cm la naştere, iar în plus s-a făcut foarte bine auzită. Cu numai câteva săptămâni înainte să nască, Simona Gherghe l-a luat pe tatăl copilului ei, Răzvan Săndulescu, şi au mers împreună la starea civilă. Cununia a avut loc la 29 aprilie şi a fost una intimă, aşa cum şi-au dorit cei doi protagonişti, oficiată de primarul general al Capitalei şi fosta colegă a prezentatoarei, Gabriela Firea.
Şi Elena Gheorghe a născut o fetiţă perfect sănătoasă cu două săptămâni mai devreme, pe 15 iulie, prin cezariană. „Bebelinda vrea sa vină azi. Doamne ajută!”, a scris Elena Gheorghe pe Facebook, inainte sa nască, iar operaţia de cezariană a decurs fără probleme. Micuta cantarea 2,800 kg, avea 47 cm si a primit nota 10 la nastere. Solista mai are un băieţel, pe nume Nicolas, aşa că în familie s-a decis ca fetiţa să se numescă Nicole. „Cea mică ne-a luat prin surprindere, a venit cu 10 zile mai devreme. Am venit la un consult, nu m-am gândit că voi naşte pe 15. Doctorul mi-a spus bancuri în timpul operaţiei. Când am văzut-o prima oară, am plâns. Cinci ani de zile am fost doar mamă de băiat. Când îi este foame trezeşte tot spitalul. Nicholas a ţinut-o de mână şi a spus: «Mami, e cea mai frumoasă surioară din lume»”, a spus artista.