În anul 2023, Oana Radu (30 de ani) și Cătălin Dobrescu au divorțat după trei ani de când au devenit soț și soție. După mai multe luni de speculații privind motivul pentru care cei doi s-au despărțit, fostul partener și manager al artistei a
După mai multe luni de speculații privind divorțul dintre Oana Radu și Cătălin Dobrescu, adevărul încă nu a fost elucidat 100%. Invitată în podcastul lui Jorje, cântăreața a vorbit cu greu despre divorțul prin care a trecut și a recunoscut faptul că trece printr-o perioadă delicată.
De departe, cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l accepte Oana Radu a fost faptul că relația cu soțul ei nu s-a stricat dintr-un motiv anume. Cântăreața s-a gândit și la faptul că paote au petrecut prea mult timp împreună, cei doi având activități comune – la muncă și acasă.
„E un subiect foarte sensibil. Sunt într-o perioadă foarte, foarte grea a vieții mele, aș putea să spun cea mai grea a vieții mele de până acum. Treaba asta m-a cam dărâmat. Cel mai tare m-a dărâmat faptul că relația noastră nu s-a destrămat dintr-un motiv anume. Pur și simplu suntem atât de la fel încât ne respingem. Asta e tot ce pot să spun. Semănăm foarte tare și chestia asta cred că ne-a făcut rău. Am stat foarte mult timp împreună. Când ai o persoană și la muncă și acasă cred că dăunează relației. Emoțional nu sunt cel mai bine din viața mea și avem refulare în mâncare. Emoțional sunt praf” – povestea Oana Radu, în podcastul găzduit de cântărețul Jorge.
După despărțire, întrebat cine a fost vinovat de divorț, Cătălin Dobrescu a fost la fel de rezervat în declarații. Fostul manager al cântăreței refuză să dezvăluie atât motivul din spatele rupturii, cât și cine a luat primul decizia despărțirii. Concluzionând, sportivul a mai spus că este conștient de faptul că lucrurile nu au mai mers conform așteptărilor lor, însă nu are nimic să-i reproșeze Oanei.
”Din păcate am pus capăt acestei căsnicii. Cu părere de rău spun treaba asta. Nu suntem într-o situație foarte bună, dar din cauză că avem opinii diferite, gândim diferit, cred că e cea mai bună alegere pentru noi, amândoi. Avem gândiri diferite și atunci ajungeam să nu ne mai simțim bine. Noi ne-am iubit foarte mult, am stat împreună foarte mult. Nu am ce să îi reproșez Oanei”, a fost declarația lui Cătălin Dobrescu în emisiunea lui Dan Capatos.