Relația toxică pe care a avut-o, până de curând, a determinat-o pe Iasmina Halas să ia o decizie neașteptată. Blondina a devenit concurentă în emisiunea „Puterea Dragostei” și e gata să-și refacă viața amoroasă. CANCAN.RO a aflat motivele reale care au dus la destrămarea poveștii de dragoste dintre Iasmina Halas și Alin Văcăreanu.
Bomba-sexy din Timișoara, Iasmina Halas, a trăit în ultimul timp alături de un bărbat care i-a adus multă suferință, așa cum chiar ea ne dezvăluia în urmă cu ceva timp. Acum, după mai multe încercări de a avea o relație amoroasă „normală”, Iasmina s-a rupt definitiv de Alin Văcăreanu a luat o decizie surprinzătoare.
S-a înscris la emisiunea „Puterea Dragostei”, unde tinerii își caută jumătatea. Rămâne de văzut însă dacă se va apropia suficient de mult de cineva pentru a forma un cuplu.
Potrivit surselor CANCAN.RO, relația tumultuoasă dintre Iasmina Halas și luptătorul Alin Văcăreanu nu mai poate fi salvată! În zadar ar fi încercat blondina să „resusciteze” situația, dacă iubitul ei își îndreptase atenția către alte femei. S-ar părea că, în timp ce Iasmina închidea ochii pentru a mia oară și spera că dragostea va învinge, sportivul juca la mai multe capete. În plus, tot sursele noastre ne-au dezvăluit că acesta nu doar că era infidel, ci o făcea „pe față”.
S-ar părea că Alin Văcăreanu le-ar fi dat atât de multă importanță altor domnișoare, încât acestea nu se fereau să o contacteze pe blondină sau chiar să poarte articolele vestimentare pe care Iasmina le avea în casa bărbatului. În plus, atunci când sportivul nu le răspundea la telefon, fiind împreună cu Iasmina, tinerele își permiteau să o sune pe actuala concurentă a show-ului de pe Kanal D pentru a afla unde este iubitul ei.
Toate acestea, dar și faptul că sportivul nu ar fi fost decis cu privire la ce-și dorește ar fi dus, în final, la despărțirea lor.
(CITEȘTE ȘI: IASMINA HALAS ESTE PREGĂTITĂ DE UN NOU ÎNCEPUT! CE DECIZIE A LUAT BLONDINA)
Iasmina Halas a dezvăluit ce criterii trebuie să îndeplinească cel care o va face să spună, din nou, cel mai important „DA”. Neapărat să aibă o situație financiară bună! Blondina ne-a dezvăluit că nu s-ar putea implica într-o relație cu un bărbat care este mai sărac decât ea.
“Mi-aș dori un bărbat loial și care să știe să aprecieze ceea ce îi ofer, pentru că eu sunt o femeie foarte loială și care dă totul într-o relație. Și mi-aș dori un bărbat inteligent, care să știe să fie bărbat”, ne-a spus Iasmina.
Și nu o spune pentru că ar fi genul de femeie întreținută de partenerul de viață, ci pentru că nu și-ar dori să existe discuții pe tema aceasta.
„În ultima mea relație am stat doar pentru iubire, nu s-a pus problema de niciun interes, de cadouri. Cu toate că în celelalte relații am primit de toate, în relația anterioară nu am primit cadourile cu care eram obișnuită.
Nu au mai contat lucrurile astea, atâta timp cât am fost noi bine”, a dezvăluit blondina pentru CANCAN.RO.
(VEZI ȘI: ADEVĂRUL DESPRE DESPĂRȚIREA IASMINEI HALAS DE IUBIT: ”MINTE CUM RESPIRĂ!”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.