Iasi: Doar 18,84% dintre elevii inscrisi la sesiunea a doua a bacalaureatului au luat examenul

De: Cancan
Publicat: 04/09/2011 | 00:00
Doar 616 absolventi de liceu din judetul Iasi din cei 3.270 inscrisi la sesiunea a doua a bacalaureatului au promovat examenul, adica 18,84%, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean sustinand ca procentul este mai bun decat cel estimat.

Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Iasi a anuntat ca 616 dintre cei 3.270 de absolventi inscrisi la a doua sesiune a bacalaureatului au promovat examenul, rezultatele putand fi contestate de candidati pana duminica seara, la ora 20.00.

„Noi ne-am fi asteptat la 15% promovare, dar se pare ca unii dintre candidati au reusit sa se pregateasca in aceasta perioada, astfel ca procentul este ceva mai bun. Vom face o analiza ca sa vedem cati dintre cei care au promovat sunt din promotia anului acesta si cati din promotiile anterioare”, a declarat seful ISJ Iasi, Liliana Romaniuc.

La centrul de examinare din cadrul Grupului Scolar „Radu Cernatescu” din Iasi rezultatele arata ca din cei 366 de liceeni care au dat examenul 41 l-au promovat.

La Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, tot din municipiu, doar 32 de candidati au luat examenul, dintr-un total de 309 tineri. O situatie asemanatoare s-a inregistrat si la Colegiul Tehnic „I.C. Stefanescu” din Iasi, unde mai putin de 10% dintre candidati au promovat examenul.

Directorul Colegiului „Costache Negruzzi” din Iasi, Camelia Gavrila, fost inspector general scolar al ISJ Iasi, a afirmat ca nu este surprinsa de rezultatele obtinute la Iasi, insa a apreciat ca rigorile examenului nu au fost aceleasi in toate judetele tarii.

„Nu trebuie sa ne mire rezultatele. La aceasta sesiune a examenului au fost elevi mai putin pregatiti si cu restante, elevi care nu au reusit sa ia examenul in anii trecuti. Astfel ca si nivelul a fost mai scazut. Nu e prima data cand apar diferente mari de la un judet la altul in privinta promovabilitatii. In mod normal nu ar trebui sa apara astfel de diferente, iar acolo unde acestea sunt vizibile ar trebui sa se faca verificari”, a afirmat Camelia Gavrila.

In Iasi, patru candidati au fost eliminati din examen pentru tentativa de frauda.

La sesiunea din vara a bacalaureatului, 43,08% dintre candidati au reusit sa promoveze examenul.