Iarna vine mai repede decât era prognozat. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

Publicat: 23/11/2020 | 12:21

Directorul Administraţiei de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a vorbit, în direct la TV, despre vremea din România, în următoarele două săptămâni.

Potrivit specialistei ANM, temperaturile vor scădea de la sfârşitul acestei luni, iar în zonele montante stratul de zăpadă va fi din ce în ce mai gros.

„Ultima săptămână din utima lună a acestei toamne arată o săptămână mai rece în cea mai mare parte a ţării. Obervăm abateri termice negative, mai mari de două grade la nivelul temperaturilor medii, în partea de vest, sud-vest, centrul ţării.

Citește și: Sărbători cum n-au mai fost! Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion în România

De altfel, întreaga săptămână, începând de miercuri, joi şi vineri, vom întregistra temperaturi mult mai coborâte în depresiunile intramontane. Dacă în această dimineaţă am avut -12 grade Celsius la Miercurea Ciuc, miercuri, joi, vineri dimineaţă, e posibil să înregistrăm -14 grade Celsius, -12 grade Celsius în aproape toată zona depresiunulor intramontane.

Temperaturile cele mai coborâte frecvent pe parcurul nopţilor şi dimineţilor, preponderent negative, inclusiv în Capitală, -4. Va fi mai rece miercuri, joi şi vineri dimineaţă. Practic, vom înregistra cele mai coborâte temperaturi de până în prezent în această toamnă.

Vremea de la începutul lui decembrie

În zonele joase din zona de sud, vest, centru a țării, menținerea condițiilor de ceață nu va face ca nici pe parcursul după-amiezilor temperaturile să înregistreze valori mai ridicate, și maximele vor fi ușor mai coborâte, între 0 până la cel mult 11 grade. E posibil ca în a doua jumătate a săptămânii, în zona deluroasă din partea de sud a țării, să avem valori chiar ușor peste, 13 grade Celsius și să mai înregistrăm acele fenomene de inversiune termică.

Se menține tendința unor valori de temperaturi mai coborâte. Maximele vor fi cuprinse între 0 până la cel mult 11-12 grade Celsius. În Moldova, mai rece, 5-8 grade Celsius la nivelul maximelor. În zona centrală şi în depresiuni, valori mai coborâte. Dimineaţa zilei de 1 decembrie va fi una rece, pentru că şi următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi minime preponderent negative”, a spus Elena Mateescu la Antena 3.

Nu rata: Prognoza meteo 16-29 noiembrie. Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni