Iarna nu se dă bătută! Avertizare meteo de ninsori și ger în întreaga țară!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare meteorologică de ninsoare, valabilă în toată țara până marți seara.
Informarea a intrat în vigoare duminică, la ora 14.00, și este valabilă până marți, la ora 20.00. În intervalul menționat, îndeosebi în sudul, centrul și estul teritoriului, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local se vor acumula 10-15 l/mp și se va depune strat de zăpadă.
Valorile termice vor continua să scadă, astfel încât, în a doua jumătate a săptămânii vremea va fi deosebit de rece, anunță meteorologii.
Vremea la București
Vremea va fi rece şi în general închisă la Bucureşti în următoarele două zile, temporar vor predomina ninsorile, se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 5…10 l/mp şi se va depune strat de zăpadă.
Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie, vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2…4 grade, iar cea minimă de -1…0 grade.