Luna ianuarie este una dintre cele deprimante perioade din an. Stările despresive și anxietatea se datorează multor cauze care vin la pachet cu perioada de după sărbătorile de iarnă. Ce ne recomandă specialiștii pentru a trece mai ușor peste aceste stări.
Prima lună din noul an vine la pachet cu stări de depresie și anxietate, după cum spun specialiștii. Este considerată și una dintre cele mai grele și solicitante perioade, iar majoritatea oamenilor confirmă acest lucru, spunând că se confruntă cu diverse stări. Mai multe studii au fost făcute în acest sens și au fost descoperite motivele reale pentru care oamenii simt luna ianuarie ca fiind una dintre cele mai grele perioade de pe tot parcursul anului.
Specialiștii susțin că oamenii consideră luna ianuarie ca fiind cea mai grea, asta pentru că pun mai multă presiune pe ei și își stabilesc anumite obiective pentru început de an care sunt nerealiste.
„Vorbim de o stare de dezamăgire emoțională, pentru că după perioada sărbătorilor în care totul pare că este mult mai frumos, vine această lună ianuarie în care trebuie să ne întoarcem la muncă, în care revenim cu picioarele pe pământ și în care toate problemele pe care tu le-ai amânat de sărbători, la care nu te-ai mai gândit, vin din nou peste tine și trebuie să le confrunți.
De asemenea, pentru că există această idee universal valabilă, că: an nou, un nou eu, oamenii ajung să-și pună niște obiective conform nerealiste de la începutul lui ianuarie și chiar din primele zile se dezamăgesc pe sine.
Pentru că așa se întâmplă în general când nu ești conectat cu cine ești tu și cu ceea ce, în mod real, poți să faci pentru viața sa”, a explicat Ana Maria Ducuță, consilier relațional, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, citat de Fanatik.
Specialiștii ne mai învață că trebuie să definim succesul ca pe o stare de bine zilnică, nu ca pe un ideal la care este greu de ajuns.
„Succesul este starea ta de bine și bucuria cu care ești prezent în fiecare zi din viața ta. Este important să măsurăm succesul în trepte.
Eu nu pot să mă compar cu versiunea aia a mea slabă, vulnerabilă, neputincioasă, care eram atunci când m-am hotărât să încep procesul de schimbare, dar nu pot să mă compar nici cu versiunea mea din viitor”