Atacantul Ianis Zicu a marcat un gol in partida pe care echipa sa, TSKA Sofia, a castigat-o, duminica, in deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), in fata formatiei Litex Loveci, in etapa a XIV-a a campionatului Bulgariei, informeaza site-ul oficial al gruparii din Sofia.
Zicu, care a fost schimbat in minutele de prelungire ale meciului, a inscris golul doi al invingatorilor in minutul 77. Scorul a fost deschis de Nelson, in minutul 54.
In urma acestei victorii, TSKA Sofia se mentine pe locul secund in clasament, cu 35 de puncte, la egalitate cu liderul Ludogoret Razgrad, dar cu golaveraj inferior.