Ianis Hagi și Elena Tănase, primele declarații înainte de nuntă! Se anunță un eveniment grandios la Domeniul Știrbey: ”Am știut că este sufletul meu pereche”

Publicat: 13/07/2024 | 10:44
Ianis Hagi și Elena Tănase, gata de nuntă /Foto: Instagram

Mâine, 14 iulie, se anunță o nuntă mare în showbiz-ul românesc. Iansi Hagi și Elena Tănase își vor uni destinele în mod oficial. Chiar în ziua finalei EURO 2024, cei doi au programat cununia religioasă, dar și marea petrecere. Evenimentul se anunță unul grandios, la care o să fie prezenți 500 de invitați. Ce au pregătit cei doi miri?

Ianis Hagi și Elena Tănase trăiesc o frumoasă poveste de iubire de ceva timp. În luna iunie a anului trecut, decarul Naționalei și-a luat inima în dinți a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii sale. Cei doi au făcut cununia civilă tot anul trecut, de Crăciun, iar acum se pregătesc de cununia religioasă și de marea petrecere.

(CITEȘTE ȘI: IANIS HAGI A TRĂIT O EXPERIENȚĂ UNICĂ PE MUNTELE ATHOS. LĂCAȘUL PREFERAT AL CREDINCIOȘILOR L-A TRANSFORMAT RADICAL PE FIUL „REGELUI”)

„Va fi o seară de neuitat”

Ianis Hagi și Elena Tănase au mari emoții pentru ziua cea mare. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar toate detaliile au fost puse la punct. Marea petrecere va avea loc la domeniul Știrbey, iar peste 500 de invitați sunt așteptați la eveniment. Nașii cuplului vor fi Andreea și Costel Naciadis, oameni de afaceri din Constanţa.

Așadar, se anunță o petrecere de zile mari, iar mirii speră că toată lumea se va simți cât se poate de bine alături de ei. Invitații se vor bucura de un meniu de excepție, dar și de o atmosferă incendiară. De la eveniment nu o să lipsească nici tradițiile, mirii dorindu-și să respecte datinile.

Deși au emoții pentru ziua cea mare, Ianis și Elena sunt siguri pe iubirea lor și abia așteaptă să pornească pe un nou drum împreună. Se pare că decarul Naționalei a fost cucerit iremediabil de partenera sa și este sigur că va rămâne lângă aceasta toată viața.

„Va fi o seară de neuitat. Important e să ai respect, să te iubeşti. Conexiunea pe care o ai, noi am avut o conexiune din prima zi. Știam că nu este o relație de copii, am simțit o emoție puternică. Sunt pentru prima dată îndrăgostit, emoţiile sunt”, a declarat Ianis Hagi, potrivit observatornews.ro.

Ianis Hagi și Elena Tănase, gata de nuntă /Foto: Instagram

De asemenea, și Elena este sigură că a întâlnit bărbatul potrivit pentru ea și spune că a știut că Ianis este sufletul ei pereche încă din prima clipă când l-a văzut.

„Încă din momentul în care ne-am întâlnit am știut că este sufletul meu pereche, îl știam dintotdeauna. Am lăsat timpul să decidă referitor la relaţia noastră”, a mărturisit și Elena Tănase.

Așa cum spuneam, mâine, 14 iulie, Ianis Hagi și Elena Tănase vor face cununia religioasă, dar și marea petrecere. Cea dintâi va avea loc la Biserica Sfântul Visarion din București, la ora 15:00. Iar petrecerea va începe la ora 19:00 la Palatul Știrbey. Nunta celor doi o să fie una de excepție, iar pentru tot mirii ar fi scos din buzunar mai bine de 200.000 de euro.

(VEZI ȘI: IANIS HAGI E SIGUR CĂ ROMÂNIA NU VA JUCA LA EURO CU TROFEUL PE MASĂ! A STABILIT DATA NUNȚII ÎN ZIUA FINALEI!)