Ianis Hagi, mesaj clar pentru Contra: „Evoluţiile mele mă fac să cred că pot evolua la naţionala mare!”

Publicat: 06/10/2018 | 10:35
Autor al unei duble în duelul pe care Viitorul l-a câștigat cu 2-1 pe terenul lui poli Iași, Ianis Hagi a declarat că este pregătit să facă pasul spre prima reprezentativă a României, condusă de Cosmin Contra.

„Sunt meciuri dificile, mai ales în deplasarea de la Iaşi. Sunt o echipă agresivă, când vii aici trebuie să te lupţi. Şi terenul e puţin greu, dar mai ales echipa: e agresivă şi dă 100% pe teren propriu. Ne-am luptat cu ei, am reuşit să ne impunem filosofia noastră. A fost puţin greu fără Mister pe bancă, dar staff-ul tehnic şi-a făcut datoria. S-a comunicat bine. De abia aştept meciurile de la U21. Sunt decisive, putem scrie istorie iar. Vrem să facem o ţară întreagă mândră şi sperăm să ne calificăm. E doar un pas mic de făcut, am încredere că vom merge la turneul final. Am în plan să intrăm în play-off, să jucăm cât mai bine şi să ajut naţionala. Evoluţiile mele, de când m-am întors din Italia, mă fac să cred că pot evolua la naţionala mare. Dar acum, mă concentrez 100% la tineret, vreau să obţinem calificarea”, a declarat Ianis Hagi.

În meciul care a deschis runda a XI-a a Ligii I, Viitorul s-a impus cu scorul de 2-1 (2-1) în fața moldovenilor lui Flavius Stoican, Iașul devenind astfel victima preferată a constănțenilor.

Oaspeţii au deschis scorul prin Ianis Hagi (min. 20), dar ieşenii au egalat în finalul primei reprize, prin Andrei Cristea (min. 41 – penalty), după un fault al lui Srgian Luchin la Platini.

FC Viitorul a marcat al doilea gol tot prin Hagi jr (min. 45), dintr-un penalty repetat, după ce Denis Drăguş ratase, iniţial, lovitura de pedeapsă obţinută tot de el, în urma unui fault al lui Panţîru.

CITEȘTE ȘI: DINAMO, 18 ANI FĂRĂ „UNICUL CĂPITAN!”