Ianis Hagi: „În multe momente ne-am ridicat la nivelul FCSB!”
Ianis Hagi, căpitanul formației Viitorul Constanța, a declarat la finalul partidei pe care echipa sa a suferit-o pe teren propriu cu 4-1 contra FCSB că în ciuda faptului că au întâlnit o echipă puternică, „puștii” Viitorului s-au ridicat în multe rânduri la nivelul de joc al vicecampioanei României.
„Aşa e fotbalul. Câteodată ai faze bune, alteori mai puţin bune. Ştiam că trebuie să ne apărăm şi că trebuie să ieşim pe contraatac. Am marcat un gol, dar din păcate am primit şi noi. Până la faza aceea, când puteam să egalăm, eu zic că am dus-o bine. La 2-2, se scria altfel istoria. Acum ne gândim ce trebuie să facem la CFR, pentru că trebuie să acumulăm cât mai multe puncte. FCSB e o echipă bună, puternică, care se bate an de an la campionat. Eu zic că în multe momente ne-am ridicat. Etapa viitoare mergem la CFR Cluj. Mergem cu aceeaşi mentalitate, încercăm să câştigăm acolo. Ştim că e o deplasare foarte grea, dar mergem să scoatem un rezultat cât mai bun, pentru că avem nevoie”, a declarat Ianis Hagi, căpitanul formației Viitorul Constanța.
Vicecampioana României, FCSB, a zdrobit Viitorul Constanța la Ovidiu într-un meci contând pentru runda a VI-a a Ligii I, scor 4-1.
Golurile partidei au fost marcate de Ionuţ Vână în minutul 71 pentru Viitorul respectiv Florinel Coman min. 45, Dennis Man min. 52, Daniel Benzar min. 82 şi Raul Rusescu min. 89.
Echipa pregătită de Nicolae Dică a acumulat 13 puncte, cu unul mai mult decât CFR Cluj. De partea cealaltă, Viitorul se află pe locul 9 cu 7 puncte.