Cei de la BBC i-au dedicat un material amplu lui Ianis Hagi, care a fost inclus în seria tinerilor talentaţi din fotbalul mondial, categorie în care se mai află Frankie de Jong (Ajax) sau Nicolo Barella (Cagliari).
„Este fiul lui Gheorghe viitoarea vedetă a României? Cu un şut necruţător de la distanţă, Gheorghe Hagi a impresionat în anii 80 şi 90, când a jucat pentru Real Madrid Barcelona. Astfel a primit porecla de «Maradona din Carpaţi». Fiul său, Ianis, în vârstă de 19 ani, ar putea să-i calce pe urme. Mijlocaşul Viitorului a impresionat cu golul marcat din lovitură liberă pentru naţioana U21 a României, dar a obşinuit să aibă execuţii asemănătoarea cu cele ale tatălui său. Gheorghe Hagi este şi antrenor şi patron la echipa sa, iar în curând ar putea să-l lanseze pe Ianis într-un campionat de top al Europei”, se arată în materialul BBC.
Elogiile la adresa fiului „Regelului” nu se opresc însă aici. Cunoscutul journalist britanic Steve Crossman, de la BBC, l-a comparat pe Ianis Hagi cu doi monștri sacri ai fotbalului mondial.
„E un talent nativ, genul lui Antonio Cassano sau Paul Gascoigne. Sunt din ce în ce mai puţini astfel de fotbalişti în lume. A avut un periplu la Fiorentina, care din păcate nu a funcţionat. Probabil a fost prea devreme. Dar Dumnezeule, copilul ăsta e incredibil de talentat! Loveşte mingea la fel de bine cu ambele picioare, execută cornerele din ambele părţi. A reuşit chiar să înscrie de la colţul terenului de câteva ori. În weekend a marcat un gol fabulos din lovitură liberă pentru România U21. La un moment dat va trebui să părăsească echipa tatălui său. Este un fotbalist de urmărit”, a afirmat Steve Crossman.