Mădălina Ghenea trece prin clipe destul de complicate! Cunoscuta actriță a decis să apeleze la justiție, după ce a primit mesaje de amenințare pe rețelele de socializare! Nu numai ea, ci și apropiații ei! Vedeta nu a mai stat pe gânduri și a hotărât să ia măsuri legale pentru a uita complet de acest coșmar!
Potrivit dezvăluirilor făcute de actriță, amenințările au fost trimise de un necunoscut. Persoana respectivă i-ar fi trimis mai multe mesaje care au afectat-o și i-au provocat anxietate. Procurorii din Milano, acolo unde este stabilită vedeta, au solicitat deschiderea unei anchete de cercetare în acest caz pentru a investiga situația, totul în speranța că se va afla cine este vinovatul.
Nu este pentru prima oară când Mădălina Ghenea este pusă într-o astfel de situație. Vedeta a fost implicată într-un incident nu cu mult timp în urmă. Totul s-a întâmplat într-un aeroport, acolo unde actrița a fost abordată de un angajat al unei companii aeriene. Atât ea, cât și fiica ei au trecut prin clipe traumatizante până au intervenit polițiștii.
„Am câștigat zece premii importante anul acesta și aș vrea să le dedic pe toate oamenilor care luptă pentru dreptate. Anul acesta, câștig și această luptă pe care o duc de prea mult timp. Procurorul adjunct din Milano a solicitat judecătorului de cercetare preliminară a tribunalului din Milano începerea urmării penale pentru persoana care publică mesaje de amenințare pe pagina mea de Instagram în repetate rânduri. Trimite inclusiv mesaje membrilor familiei, prietenilor și colaboratorilor, provocându-mi o stare gravă de anxietate și teamă”, a scris Mădălina Ghenea pe Instagram.
Mădălina Ghenea a hotărât că a venit momentul să ia măsuri, așa că i-a cerut avocatului său să acționeze în justiție pentru a repara prejudiciile suferite. Vedeta îi sfătuiește pe oamenii care trec prin astfel de situație să ceară ajutorul autorităților.
„Am dat un mandat apărătorului meu Michele Morenghi pentru a proceda judiciar pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite. Cred că toți oamenii care se simt victime ale unor astfel de fapte ar trebui să caute dreptate. Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul extraordinar”, a precizat actrița.
Actrița se bucură de mult succes și are numeroși fani, însă iată că există și persoane care îi adresează mesaje de hate.