Nu am scăpat de zăpadă deși ne aflăm aproape de sfârșitul lunii martie. Vremea s-a răcit drastic începând de duminică, iar în unele zone chiar a nins. Spre exemplu, la Rânca, județul Gorj, autoritățile au scos pe stradă celebrele mașini de dezăpezire, potrivit imaginilor obținute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
De asemenea, temperaturile sunt aproape de 0 grade, iar în unele zone au coborât chiar sub minus. Vremea rea va ma dura până pe 25 martie, potrivit meteorologilor.
* Fenomene vizate: ninsori abundente, strat de zăpadă consistent, viscol
* Zone afectate: Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali
În intervalul menționat, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.
(VEZI ȘI AICI: AM AFLAT IDENTITATEA PRIMULUI OM DIN ROMÂNIA UCIS DE CORONAVIRUS. CINE E, DE FAPT, GHEȘA MONDIALUL, INTERLOPUL TEMUT ÎN TOT ORAȘUL FILIAȘI)
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.