I s-au făcut vrăji de ziua ei? Ce cadou înspăimântător a primit Oana Lis
A dat o mega petrecere de ziua ei la un restaurant cu specific românesc unde au venit zeci de invitați. Deși și-ar fi dorit să primească bani, Oana a descoperit și un cadou pe care i-a venit să urineze. Într-un săculeț roșu a găsit patru ghinde despre care Oana crede că ar fi văji: „Era din farmece pentru despărțire”.
Oana Lis s-a simtțit ca-n paradis de ziua ei. I-a avut alături pe cei mai buni prieteni de la care a primit și cele mai inedite cadouri. Tablouri sau maturi stilizate, bani, parfumuri și lactate. „Am primit foarte multe cadouri, abia aștept mâine să le desfac. Te-aș invita, dar nu știu la ce oră să mă trezesc. În general banii au fost cei care m-au impresionat, că am primit și multe plicuri cu bani, prietenii apropiați s-au gândit să-mi cumpăr ce-mi doresc. Am primit cărți ceea ce am început să le apreciez foarte mult, de 20 ani nu mai citisem cărți și acum am început să citesc. Mamaia mi-a adus brânză și 20 ouă”, ne-a mărturisit Oana Lis.
„Când nu eram casatorit, îi făceam cadouri. Acum am văzut că nu-i place cadoul ala, și atunci i-am dat bani să-și ia ce vrea„, ne-a declarat Viorel Lis.
În momentul în care s-a pus pe desfăcut cadourile primite, Oana a găsit și un săculeț cu patru ghinde. Nu s-a lămurit de la cine le-a primit, dar le-a văzut ca pe-un lucru necurat. Crezând că sunt vrăji făcute, Oana s-a gândit că ar fi bine să îndepărteze magia cu niște urină. La fel a procedat și Oana Zăvoranu când și-a găsit mașina atacată energetic de niște găini… „decapotate”.
Misterul ghindelor Oanei Lis nu s-a elucidat dar, conform filmului Ice Age, fructul stejarului ar fi avut un impact major în facerea lumii.
This browser does not support the video element.