I-au șters lui Gigi Becali o datorie de 1,2 milioane € la ANAF!
Hotărâre uluitoare, de ultimă oră. Magistrații i-au șters lui Gigi Becali o datorie de 1,2 milioane de euro la ANAF, iar latifundiarul este, mai mult ca sigur, în extaz! CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile unui litigiu din care patronul FCSB-ului a ieșit, parțial, victorios.
În 2009, ANAF l-a pus pe Gigi Becali pe lista românilor care au făcut tranzacții imobiliare fără să plătească TVA. Fiscul a descoperit 53 de cazuri, din care actualul patron al FCSB-ului a câștigat peste 53 milioane de euro. Pentru 13 dintre acestea, latifundiarul din Pipera a fost obligat să achite retroactiv TVA. Decizie controversată, mai ales dacă ținem cont că în perioada 2004-2008, cei care făceau astfel de tranzacții nu trebuia să plătească taxa pe valoare adăugată. (NU RATA: CUM A SCĂPAT GIGI SĂ PLĂTEASCĂ 1 MILION €! L-A SALVAT DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE)
În august 2016, datoria lui Gigi Becali către ANAF ajunsese la 9,6 milioane de lei, aproximativ două milioane de euro. Patronul FCSB-ului a făcut, însă, contestație. Și, recent, judecătorii i-au dat, în parte, dreptate. Magistrații i-au șters o datorie de 1,2 milioane de euro la ANAF, iar omul de afaceri mai are de achitat în jur de 800.000 de euro. O adevărată lovitură pe plan financiar dată de boss-ul vicecampioanei României. În plus, ANAF trebuie să-i achite lui Gigi Becali și 18.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, site-ul nr, 1 din România.
“Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată. Anulează în parte Decizia de impunere nr. 612/6.02.2017, Decizia de impunere nr. 613/6.02.2017, precum şi Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 296/5.09.2017, pentru sumele de 4.482.812 lei dobânzi şi 779.845 lei penalităţi. Menţine deciziile contestate pentru sumele de 2.737.283 lei dobânzi şi 44.212 lei penalităţi, conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Respinge, în rest, acţiunea, ca nefondată. Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 18.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, proporţional cu pretenţiile admise”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel București, (VEZI AICI: OMUL CARE L-A PUS ÎN GENUNCHI PE GIGI LOCUIEŞTE ÎNTR-UN ANL DIN DRUMUL TABEREI ŞI… )
Decizia poate fi atacată de Gigi Becali și ANAF în termen de 15 zile de la comunicare. Instanța a luat hotărârea pe 10 septembrie. Nu este exclus ca patronul FCSB-ului să facă recurs, în speranța că măcar o parte din datoria de 800.000 de euro cu care a rămas să fie ștearsă. (VEZI AICI: JUDECĂTORII L-AU ”CONDAMNAT” PE GIGI BECALI PENTRU HĂRȚUIRE)
Alte celebrități de pe lista ANAF
Gigi Becali nu a fost singurul om de afaceri cu legături în fotbal al cărui nume a ajuns pe lista ANAF. Acolo s-a mai aflat și Ioan Becali, vărul patronului de la FCSB. Însă datoria acestuia era neînsemnată pe lângă cea a lui Gigi, 2.332 de lei. Care, probabil, a și fost plătită între timp. De asemenea, unul dintre cei mai mari datornici la Fisc era și Robert Negoiţă, fratele lui Ionuţ Negoiţă şi primarul Sectorului 3. Omul de afaceri figura pe listele ANAF cu o datorie de 232 de milioane de euro! (NU RATA: GIGI BECALI, ÎNTR-UN NOU SCANDAL! CINE VREA SĂ-L DUCĂ DIN NOU ÎN FAŢA JUDECĂTORILOR)