Julia Louis-Dreyfus a primit, marti, o stea pe Hollywood Walk of Fame din Los Angeles, insa numele actritei americane, interpreta rolului Elaine din serialul TV "Seinfeld", a fost scris, initial, gresit.
Gafa a fost fotografiata de un producator CNN, David Daniel, care i-a anuntat ulterior pe reprezentantii Walk Of Fame. Deoarece ceremonia urma sa aiba loc in doar cateva ore, angajatii primariei au imprimat in mare viteza o noua sectiune cu numele actritei scris corect („Louis”), au extras din ciment portiunea cu numele scris gresit („Luis”), pe care i-au daruit-o Juliei Louis-Dreyfus, in varsta de 49 de ani. Vedeta din „Seinfeld” s-a amuzat pe seama incidentului si a dorit ca steaua sa fie inaugurata cu acea eroare, deoarece o facea sa fie diferita si ar fi ramas in memoria oamenilor.