CRISTIAN BLANUTA Steaua a avut posesia, Dinamo a fost pragmatica, iar duelul Bonetti – Bergodi a fost castigat de primul. Grea lovitura pentru miile de fani stelisti in minutul 23. Capitanul .cainilor., Gabi Tamas, s-a trezit cu mingea pe cap aproape de poarta si nu a iertat. Jucatorii lui Dinamo nu sunt deloc obositi dupa calificarea incredibila in grupele Europa League. Sunt chiar mai proaspeti decat oamenii lui Bergodi. Terenul loveste, insa, ambele echipe. Gigi Becali a venit la stadion cu o ora inaintea meciului. Optimist si, parca, grabit sa savureze o victorie in fata rivalilor. Nu s-a bagat peste Bergodi la echipa. Si nici nu avea cum s-o faca, de vreme de italianul i-a taiat-o scurt atunci cand finantatorul a fost tentat sa intervina. Aproximativ 25.000 de suflete sperau sa-l vada pe Borcea cum pleaca in genunchi din Ghencea, cu tot cu echipa lui. Inima le-a stat cand Torje a scapat singur spre poarta, dar a fost prea energic atunci cand si-a impins mingea. Tanarul Onicas a ridicat oficiala stelista in picioare, insa Dolha a avut un reflex de zile mari. Steaua are posesia, Dinamo pleaca bine pe contraatac. Chiar daca tunul l-a dat in urma unei faze fixe. Mai mult, Andrei Cristea avea sa fie oprit de un fanion ridicat, spre nemul-tumirea lui Bonetti. Acelasi ritm si in partea a doua a meciului. Doar ca ocaziile se lasa asteptate. Steaua a impins jocul inspre careul lui Dolha, dar nu a gasit si solutiile pentru a-l executa pe portar. Luat la misto de fanii stelisti atunci cand a aparut la stadion cu pantaloni rosii, Cristi Borcea le-a dat peste nas acestora.
Fotbalistii lui Cristiano Bergodi, dar si suporterii acestora, au contestat, in cel putin doua randuri, arbitrajul. In prima repriza, Pulhac a vrut sa respinga balonul cu capul, dar l-a lovit cu mana, in cadere. Spre finalul meciului, la o centrare in careu, stelistii au reclamat hent la Tamas. Ce nu au vazut fanii .ros-albastrilor., atacul cu talpa al lui Marius Niculae la Onicas, desi nu mai era vorba de un duel pentru balon.