Andrei Prisecaru, cel care se da drept printul Ratiu si care a fugit din tara dupa ce a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru proxenetism, a fost localizat de politisti, dupa ce s-a laudat public ca se afla in America, si ca este de neatins.
Potrivit surselor noastre, oamenii legii i-au luat urma, iar in curand urmeaza sa fie trimise actele pentru ca Andrei Prisecaru sa poata fi extradat in Romania si incarcerat pentru a-si ispasi pedeapsa. Iar totul s-a intamplat dupa ce „printul” a afirmat ca se afla in SUA. Politistii intrasera de mult pe fir si il cautau pe barbat, urmarind mai multe piste, insa acesta le-a usurat munca.
Sustine ca este protejat de americani
Andrei Prisecaru a afirmat pe Facebook ca se afla in America si ca este protejat de autoritatile din aceasta tara. „Va salut din Statele Unite ale Americii unde sunt alaturi de familia mea care locuieste in aceasta tara de peste 50 de ani. Consider ca este cea mai fericita perioada din viata mea personala si profesionala. Sunt foarte iubit si apreciat de catre personalitatile politice si artistice ale USA. In calitate de membru de onoare al Uniunii Artistilor Plastici din New York, imi desfasor activitatile artistice si profesionale la cel mai inalt nivel, administrez afacerile deschise aici, continui atat in America cat si in Europa succesele Colegiului de Modeling Prince d’Armeny, beneficiez de sprijinul si protectia totala din partea tuturor institutiilor statului american care nu recunosc sub nicio forma deciziile ilegale si abuzive ale justitiei din Constanta. Eu ma plimb, calatoresc si ma distrez la maxim”.
„Printul”, care a detinut o agentie artistica in trecut, a tinut sa spuna public, de mai multe ori, ca el a promovat-o pe Andreea Balan, dar si pe Daniela Crudu.
Condamnat la trei ani de inchisoare
Andrei Prisecaru este cautat in prezent de politisti pentru a fi incarcerat. Procurorii au sustinut ca Andrei Ratiu a indemnat-o pe Tatiana, cea care i-a fost iubita in trecut, sa practice prostitutia, iar in urma acestui fapt ar fi cerut jumatate din banii care se incasau. Anchetatorii l-au acuzat ca ar fi sechestrat-o pe tanara timp de mai multe zile, lucru confirmat de judecatorii constanteni, care l-au condamnat pe Ratiu la trei ani de inchisoare.(B.V.)