I-au cerut Moșului o sobă, iar ajutoarele au depășit orice imaginație!

Publicat: 23/12/2018 | 20:13

CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezenta, în exclusivitate, în urmă cu trei zile, povestea impresionantă a familiei Asan, care locuiește într-o ”cutie” din pal și așteaptă de la “Moș Crăciun” o sobă. Minunea a avut loc, după ce mai mulți oameni cu suflet mare au donat bani într-un cont creat special pentru familia Asan, între care și cei de la Primăria Capitalei! 

Nu aveai cum să rămâi insensibil dacă ai fi citit materialul apărut pe site-ul nostru, în care vă prezentam povestea tristă a unei familii din București. Mama bolnavă, una dintre cele două fete, la fel! Apoi, un loc de trai care numai locuință nu s-ar putea numi: 18 metri pătrați în care inspiră patru suflete. În frig. Nu au sobă, iar de Crăciun și-ar fi dorit ca Moșul să le-o aducă. CANCAN.RO a prezentat situația grea a familiei, iar ajutorul nu a întârziat. Chiar de a doua zi, în contul familiei Asan au fost virate sume de bani, din partea unor oameni care au dorit să-și păstreze anonimatul. Primăria Capitalei a făcut și ea pasul pentru a alina cele patru suflete.

Câțiva angajați de la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic s-au deplasat cât au putut de repede la nevoiașa familie Asan și i-au făcut, poate, cel mai frumos cadou de Crăciun: soba visată de ani buni! Iar CANCAN.RO nu poate decât să le mulțumească oamenilor de bine și instituției pentru promptitudine!

”DE CRĂCIUN, AM ÎNTINS O MÂNĂ DE AJUTOR!

De astăzi, familia Asan nu se va mai încălzi cu un radiator, ci folosind soba primită în dar de la Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic”, este anunțul pe care Administrația la postat pe pagina ei de Facebook. Însoțit de link-ul materialului apărut în CANCAN.RO.

CITEȘTE AICI: POVESTEA FAMILIEI CARE AȘTEAPTĂ… O SOBĂ DE LA ”MOȘ CRĂCIUN”

În postarea de pe pagina de Facebook, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor de Risc Seismic a inserat mai multe fotografii în care angajații descarcă soba, o montează, apoi îi îmbărbătează pe membrii familiei Asan.

Aceasta este postarea pe Facebook a Administrației, după ce s-a rezolvat cazul familiei fără sobă

Povestea tristă a familiei Asan

Într-o cămăruță din pal din cartierul Giulești locuiește familia Asan, doi adulți și doi copii. Un spațiu de aproximativ 18 metri pătrați în care-și ”forțează” viața cele patru suflete.

CITEȘTE AICI: POVESTEA BLOCULUI BLESTEMAT CONSTRUIT PESTE UN VECHI CIMITIR DIN BAIA MARE

La doar 33 de ani, Cara Asan este mămica a două minunate fetițe, Șeila (14 ani) și Rebeca (6 ani). A fost diagnosticată cu pancreatită acută, însă, cu eforturi supraomenești, femeia își îngrijește cu mare dragoste copiii! Dar soarta nu și-a încheiat loviturile crude asupra familiei! Rebeca suferă de epilepsie!

Cum își dedică în totalitate timpul fetițelor sale, Cara Asan nu a avut posibilitatea de a se angaja, iar singurul care aduce câțiva bănuți în micuța casă este soțul acesteia, în vârstă de 49 de ani. Bărbatul lucrează ca zilier în construcții.

Un zâmbet pe buze! Angajații de la Asociație, alături de familia Asan

CITEȘTE AICI: GEST SURPRINZĂTOR AL FIICEI LUI DAN VOICULESCU! A AJUNS ÎNTR-UN SAT UITAT DE LUME CA SĂ AJUTE O BUNICUȚĂ!

”Ne este foarte greu. Singura sursă de căldură este acest radiator pe care-l folosim câte 15 minute dimineața, 15 minute la prânz și 15 minute seara. Consumă foarte mult și nu prea ne permitem să plătim factura la curent. Tot ce îmi doresc este o sobă și lemne pentru a încălzi camera unde locuiesc alături de cele două fetițe”, declara Cara Asan pentru CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România.

Acum, atât ea, cât și soțul ei au un motiv de bucurie, chiar în preajma Sărbătorilor de Crăciun!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult