I-a „sarit” la succesiune
„Arlechino”, asa cum este poreclit Sandu Mihai Gruia pentru rolul sau dintr-un film pentru copii, joaca ultima carte cu fosta lui sotie, Oana Bojescu. Sandu Gruia contesta la Tribunalul Bucuresti certificatul de mostenitor intocmit dupa moartea tatalui Oanei, Virgil Bojescu. De pe urma acestuia a ramas apartamentul din centrul Capitalei unde Oana locuieste in prezent cu cei doi copii, cumparat cu banii lui „Arlechino”. La rugamintile familiei, Sandu Mihai Gruia a platit statului, in anul 2000, 86 de milioane de lei vechi, achitand imobilul unde locuiau cu chirie. La momentul dezbaterii succesiunii, in anul 2001, fosta nevasta a lui „Arlechino” si Bogdan Bojescu, fratele ei, au renuntat la mostenire, care i-a revenit doar mamei lor, Veronica. Oana Bojescu a omis insa sa-i declare pe cei doi copii, Domnica si Theodor, care urmau sa primeasca si ei o parte din apartamentul de trei camere de pe strada Matei Basarab.