Andrei Trifan Derby-ul din Banat a inceput cu cateva zile inainte de duelul efectiv de pe gazon. Au fost mai intai nemultumirile conducatorilor celor doua echipe cu privire la brigada delegata de CCA, incheiate dupa numirea cehului Mazic. Apoi, au venit problemele dinamovistilor cu deplasarea la Timisoara, intarziata cu cateva ore din cauza cetii. Tensiunea acumulata pana la startul partidei, a carei intensitate a fost crescuta si de lunga perioada de cand banatenii nu mai invinsesera marea rivala, s-a simtit din plin pe teren. Cele doua echipe au oferit o prima repriza buna ca ritm, dar lipsita de o estetica deosebita. Dupa pauza, Niculescu a izbit transversala lui Pantilimon, iar Talnar a decis sa renunte la strategia precauta, efectuand cateva mutari in registrul tactic. Mai activa pana atunci, Timisoara a penalizat imediat tupeul Tantarului si Bucur a deschis scorul dupa o incursiune frumoasa a lui Bonfim, care i-a rupt coloana apaticului Ndoye. Usor, usor s-a lasat si ceata peste arena timisoreana. Intr-o atmosfera bizara pentru fotbal, Lucian Goian a comis o gafa uriasa, care i-a favorizat lui Gigel Bucur inscrierea unui nou gol. Era minutul 87 si Banatul sarbatorea. Fericirea era sa se transforme insa intr-un cosmar doua minute mai tarziu, cand Pantilimon l-a faultat in careu pe Zicu. Niculae, revenit dupa o lunga perioada de absenta, si-a asumat responsabilitatea executarii loviturii de pedeapsa, dar nu a nimerit cadrul portii. S-a terminat 2-0 si neputinta de 12 ani a fost data uitarii.