Un tânăr care, acum două luni, a furat un rucsac cu mai multe bunuri personale, dar și bani, este căutat de Poliția din Iași. Tânărul, deși surprins de camerele de supraveghere, nu a putut fi identificat până acum. (VEZI ȘI: INTERVENȚIE ÎN FORȚĂ ÎN REDACȚIA UNUI ZIAR DIN IAȘI. UN BĂRBAT STROPIT CU DILUANT A AMENINȚAT CĂ-ȘI DĂ FOC ȘI A TRAS CU UN DISPOZITIV CU ELECTROȘOCURI)
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au mari dificultăți în a identifica un tânăr care, acum două luni, a comis o infracțiune în spațiul public. Agenții încearcă să identifice un hoț care a sustras, dintr-un autobuz, un rucsac ce aprținea unei femei.
În bagaj se aflau mai multe acte personale, 400 de lei, dar și carduri bancare, pe care, potrivit unor surse judiciare, individul ar fi încercat să le folosească după ce a sustras rucsacul. (NU RATA: BĂTAIE ÎNTRE DOI TAȚI, PE O STRADĂ DIN IAȘI. CONFLICTUL PORNIT DE LA CEI MICI S-A TERMINAT LA POLIȚIE)
„Bărbatul este o persoană de interes într-un dosar penal înregistrat la nivelul Poliţiei Municipiului Iaşi – Biroul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, efectuarea de operațiuni în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.Cei care pot oferi informaţii care să ajute la soluţionarea cauzei, sunt rugaţi să contacteze Poliţia Municipiului Iaşi – Biroul de Investigaţii Criminale la numerele de telefon 0232 302 604 sau la 112”, au precizat polițiștii din Iași.