Hotelierii din Eforie Nord şi Eforie Sud se plâng de nudişti. Turiştii au făcut reclamaţii şi ei: „Sunt prea…”
Hotelierii din Eforie Nord şi Eforie Sud se plâng de nudişti. Între cele două staţiuni există o plajă unde oamenii scapă de inhibiţii. Acest lucru nu este deloc pe placul celorlalţi turişti care fac reclamații și nu mai vor să se cazeze în zonă.
Potrivit legislaţiei în vigoare, plaja de nudiști nu există. Nu există reguli sau sancţiuni pentru funcţionarea acestor zone, iar Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral nu poate interveni în niciun fel.
Din acest motiv, hotelierii dintre Eforii susțin că sunt afectați de existența acestei plaje, deoarece turiștii reclamă şi sunt nemulțumiți de faptul că se plimbă femei și bărbați dezbrăcați în văzul tuturor, ba chiar unii dintre aceştia ar face şi „gesturi intime” fără jenă în public.
NU RATA: LITORALUL DIN VESTUL ROMÂNIEI. PLAJA ATRAGE MII DE TURIȘTI ÎN FIECARE AN
Singurii care ar putea interveni într-un astfel de caz sunt poliţiştii.
Potrivit Codului penal, fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, potrivit Focuspress.ro
Plaja pe care românii pot petrece timpul gratuit
În Mamaia au fost pregătite 50 de hectare de nisip, gata să îi aștepte pe doritorii care își vor petrece vacanța la mare. Foarte mulți români s-au plâns până acum de faptul că prețul unui șezlong este destul de ridicat, iar administratorii plajelor nu le permit să își aducă cearșaf de acasă pentru a putea sta la soare.
Aceste probleme sunt acum de domeniul trecutului, deoarece specialiștii au anunțat că din acest an, românii vor avea posibilitatea de a merge pe plajă și de a se instala oriunde își doresc. Plajele din Mamaia Nord – Năvodari sunt chiar și în acest moment pline de turiști care au venit cu saltele sau cearșafuri de acasă pentru a evita anumite costuri în plus.
„Plajele care nu sunt date în închiriere, atât cele vechi cât şi cele noi vor fi administrate de ABADL. Noile plaje nu vor putea fi închiriate prea repede. ABADL, după ce va recepţiona lucrările are anumite termene pentru a înregistra plajele la cadastru, pentru a le intabula. Apoi, ele trebuie să apară şi în Anexa 12 a Ministerului de Finanţe ca bunuri ale statului român, administrate de ABADL. Până nu va exista această menţiune nu se va putea organiza nicio licitaţie”, explică un specialist tot procesul birocratic.