Aflat în timpul său liber și chiar de ziua lui, un agent de poliție din Arad a reușit să prindă un hoț care tocmai furase aproximativ 20 de produse dintr-un magazin din zona centrală a Aradului. Suspectul a fost văzut furând din magazin de către o vânzătoare, care, în momentul în care a încercat să îl oprească, a fost împinsă de către individ, el fugind cu tot cu bunuri. Tânăra a strigat după ajutor, iar polițistul a pornit, alergând, în urmărirea suspectului.
Incidentul a avut loc la Hala 76, un magazin de pe Strada Mihai Eminescu, din Arad, care a fost prădat până acum de hoți de 16 ori, potrivit administratorilor săi.
Cel de-al 16-lea hoț a reușit să sustragă din magaizn nu mai puțin de 18 produse, ceasuri, rulete de măsurat, radiouri wireless și alte bunuri, pe care le-a îndesat în buzunarele hainei.
În imaginile suprinse de camerele de supraveghere se poate vedea cum individul o îmbrâncește pe angajata magazinului apoi, sub privirile șocate ale celorlalți clienți, pleacă în grabă. Una dintre vânzătoare pornește în urmărirea lui, însă hoțul fuge. Norocul păgubiților a fost că prin zonă trecea un polițist în civil.
„Am văzut doar că era foarte plină geaca. Am ieșit din magazin pentru că nu m-a lăsat să îl țin în magazin. A tras de ușă, a deschis-o cu tot cu mine. Un domn m-a ajutat, a reușit să ia produsele de la el. L-a oprit și l-a rugat să scoată tot ce are”, povestește vânzătoarea, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Agentul șef adjunct Adrian Sîrbuț, care se află în timpul liber, pe stradă, în apropiere, auzind strigătele tinerei, a încercat să îl ajungă din urmă pe suspect și chiar a reușit. A recuperat prejudiciul și l-a imobilizat pe fugar până la sosirea colegilor săi de la IPJ Arad. Fapta agentului este cu atât mai de apreciat, cu cât miercuri este chiar ziua lui de naștere.
„Un polițist de la Secția 1, Vlaicu, auzind strigătele unei femei care solicită sprijinul populației în vederea prinderii unei persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-un magazin de pe raza municipiului Arad l-a oprit și imobilizat pe cel în cauză. Pe numele bărbatului de 36 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de furt”, a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad. (VEZI ȘI: FURT SPECTACULOS LA ARAD, DUPĂ METODA „BEBELUŞUL”)
După identificarea hoțului, polițiștii arădeni au constatat că suspectul este căutat și în Cehia, pentru a fi audiat într-un alt dosar. Cu toate acestea, după ce i s-a luat o declarație, hoțul a fost lăsat să plece, iar acum este liber.
Pentru a-i ajuta și pe alți comercianți să se ferească de individ, comerciantul păgubit a decis să facă publice imaginile cu el.