HOROSCOP 4 APRILIE! Află ce ţi-au pregătit astrele în prima zi din săptămână!
Berbec – Încearcă să eviţi sau să nu amplifici niciun conflict care poate apărea la locul de muncă. Gândeşte de două ori înainte de a spune ceva. Pe de altă parte, este o perioadă bună pentru a încerca să te faci văzut la locul de muncă, pentru a veni cu idei sau proiecte pe care nu ai avut curaj să le prezinţi până acum. Fă o listă cu toate activităţile care îţi fac plăcere şi pune-o în aplicare. Astrele te avantajează în demersuri ce ţin de estetică, aşa că poţi apela la un stilist pentru o schimbare de “look”.
Taur – În această perioadă cea mai indicată modalitate de a te relaxa este sportul, fă-ţi un obicei din a merge la sală. Chiar dacă ai un program încărcat şi eşti dedicat muncii tale, nu-ţi neglija prietenii. Încearcă să te bucuri de această primăvară şi de tot ceea ce presupune ea. Lasă emoţiile să iasă la suprafaţă şi bucură-te de viaţă ca un copil. Aceste zile pot aduce schimbări în viaţa ta, mai ales în ceea ce priveşte planul iubirii. Este loc de foarte multă dragoste şi chiar de o cerere în căsătorie.
Gemeni – Îţi place să te joci cu copiii şi esti genul care se poate integra uşor în grupul lor, iată o activitate pe care o poţi programa la finalul zilei pentru a te deconecta de la stres. Sănătatea este un aspect foarte important al vieţii noastre care nu trebuie neglijat, iar pentru tine este o perioadă benefică pentru tratamente sau detoxifiere. Astrele îţi pregătesc o surpriză în aceste zile. Poate fi momentul acela în care ceea ce ţi-ai propus devine realizabil sau în care o dorinţă ţi se împlineşte.
Rac – Încearcă să nu cheltui foarte mult pe anumite obiecte care nu-ţi sunt folositoare găsind o altă metodă de relaxare. Preocupările tale din afara serviciului par să primeze astăzi şi chiar le poţi dedica mare parte din timpul tău dacă te organizezi mai bine. Dacă dai frâu liber imaginaţiei, emoţiilor şi reuşeşti să te relaxezi total, clipele magice te vor invada. O iubire nouă se arată la orizont. Ar fi indicat să nu fugi acasă imediat după muncă şi să nu refuzi nicio invitaţie la evenimente.
Leu – Planul iubirii e susţinut şi avantajat de astre iar dacă vei face o vizită la stilist şi îţi vei înoi garderoba poţi face furori. Dacă eşti în căutarea unui partener ar trebui să ştii că cea mai bună modalitate de a-l cunoaşte este o viaţă socială activă şi o ţinută potrivită. Pe de altă parte, este posibil să simţi nostalgie în ceea ce priveşte trecutul sau să-ţi aminteşti de nişte situaţii neplăcute. Încearcă să găseşti cauza acestor emoţii şi să le vindeci pentru a te putea bucura de prezent.
Fecioară – Volumul mare de muncă şi numeroasele dosare şi acte de pe biroul tău nu te sperie. Dovedeşti încă o dată că eşti cel mai organizat din echipă. Încearcă să te detaşezi de problemele cotidiene, să schimbi rutina zilnică şi să alungi monotonia din viaţa de cuplu. E posibil să cunoşti pe cineva care va aduce la suprafaţă romantismul din tine sau să primeşti mai multă iubire de la cei din jur. Dacă eşti predispus către activităţi artistice, un concert poate fi un mod plăcut de a-ţi petrece seara.
Balanţă – Un aspect important al vieţii tale care se va modifica în bine în această perioadă este acela al banilor, fie printr-o mărire de salariu fie prin obţinerea unui credit. Ai un tonus bun şi te poţi mobiliza uşor pentru a-ţi duce la îndeplinire sarcinile de serviciu ceea ce aduce recompense. Simţi nevoia de socializare, comunicare, conversaţie. Ai un surplus de energie care trebuie consumat prin exerciţii fizice. Mai mult, aceste exerciţii te vor ajuta să-ţi eliberezi mintea de gândurile negative.
Scorpion – Va fi o atmosferă destul de tensionată la birou, încearcă să fii cât mai atent la acte şi la reacţiile colegilor. Pe de altă parte, ai mari şanse să atragi de partea ta sexul opus printr-un magnetism care te face irezistibil. Cuvintele cheie ale acestei zile sunt comunicarea, confruntările de idei dar în sens pozitiv, dorinţe şi nevoi exprimate cu uşurinţă. Este o zi potrivită pentru introspecţie, pentru activităţi care îţi aduc nu numai linişte interioară, dar şi regenerare fizică şi psihică.
Săgetător – Se anunţă o zi destul de animată atât pe plan personal cât şi pe plan profesional. Eşti foarte creativ şi ai face bine să te foloseşti de aceste atuu-ri pentru a fi remarcat. Încearcă să nu te îngrijorezi în privinţa banilor fiindcă, în cea de-a doua parte a lunii, vei reuşi să acoperi golurile create în buget. Viaţa ta socială ar putea fi foarte activă în această perioadă dacă dai curs invitaţiilor. Pe de altă parte, oferă-ţi şi clipe de odihnă sau de relaxare, mai ales dacă organismul o cere.
Capricorn – Prin muncă şi perseverenţă îţi poţi dovedi valoarea, având astfel şanse să fii promovat. Îţi atrage atenţia un anumit subiect despre care simţi nevoia să discuţi cu cineva, un subiect ce are strânsă legatură cu rănile tale emoţionale. Preferi să petreci timp cu propria-ţi persoană decât să fii acompaniat de oameni care îţi crează o stare de disconfort sau care te-au dezamăgit. Un eveniment aparte îţi schimbă în bine starea de spirit. Vei fi încântat de calitatea persoanelor şi a conversaţiilor.
Vărsător – Chiar dacă ai impresia că un proiect sau o afacere stagnează, încearcă să nu te descurajezi. Rezultatul va fi unul pozitiv, chiar dacă întârziat. Astrele te susţin în tot ceea ce ţine de munca ta, de poiecte, de parteneriate. Cuvântul cheie este însă răbdare. Dacă doreşti să lămureşti anumite aspecte legate de relaţia ta cu cei apropiaţi, ar fi indicat să încerci să discuţi asertiv şi deschis despre asta. Până atunci, încearcă să te relaxezi şi să scapi de griji şi de alte gânduri negative.
Peşti – Deşi trebuie să munceşti mai mult în această perioadă, rezultatul final va fi unul de succes şi recompensator. Nu renunţa! Dacă vrei să programezi o călătorie sau o întâlnire de afaceri mai ales cu persoane străine, astrele îţi sunt favorabile. Acordă mai multă atenţie nevoilor tale şi poţi afla ce anume îţi crează un disconfort fie în ceea ce priveşte munca fie relaţiile. O stare de bine şi dorinţa de a împărtăşi iubire celor din jur este un bun motiv să organizezi o seară în compania familiei.