HOROSCOP 27 OCTOMBRIE. Racii se concentrează pe carieră

De: Cancan
Publicat: 26/10/2016 | 23:50

Berbec – Într-o relaţie, dacă nu câştigă amândoi nu câştigă niciunul. Dacă tu sau partenerul de viaţă şovăiţi, nu mai lăsaţi lucrurile să treneze. Fie puneţi punct, fie unul dintre voi îşi schimbă punctul de vedere în situaţia cu care vă confruntaţi. De obicei, există destule metode de a ameliora o situaţie (sau atitudinea faţă de ea), pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Când ai de luat o decizie, nu uita să te conectezi în primul rând la sufletul tău şi la ceea ce îţi cere acesta.

Taur – Adesea trebuie să faci unele schimbări, alteori trebuie să îi pui punct. Poţi anunţa orice – o demisie, încheierea unei relaţii, ieşirea dintr-o prietenie – cu dragoste, apreciere şi respect. Dacă eşti sincer şi respectuos cu ceilalţi, îi protejezi mai mult decât dacă le spui “nu”. Un „nu” cinstit este la fel de important ca şi un „da” pentru că îl slujeşte în egală măsură pe cel care îl spune, dar şi pe cel căruia îi este adresat.

Gemeni – Totul ţine de credinţa ta – atât succesul cât şi eşecul. Unde este mintea ta acolo eşti şi tu, adică dacă tu gândeşti în favoarea ta şi pozitiv, toată viaţa se va desfăşura ca atare. Menţine-ţi focusul aţintit asupra celor mai înalte idealuri şi nu îţi pune limite sau bariere. În relaţia de iubire, gândeşte-te la un plan de vacanţă în doi. Aveţi nevoie de mai mult timp petrecut împreună.

Rac – Când ţi se oferă şansa de a face ceea ce îţi doreşti acţionează cu convingere, ai încredere în tine şi vei reuşi. Acţionează ca şi cum ai deja acel ceva, devino acel lucru şi atunci, prin frecvenţa ta, vei atrage din univers acea vibraţie specifică pentru a-l avea. Procedează la fel şi cu idealurile pe care le ai în privinţa carierei şi vei ajunge foarte departe. Partenerul de viaţă te poate susţine dacă îi vorbeşti despre convingerile tale.

Leu – Ai grijă de tine – de corpul tău, mâncând sănătos, de mintea ta, hrănind gândurile şi emoţiile pozitive, de sufletul tău, iubind, trăind, privind cerul, natura sau fiind recunoscător pentru lucrurile frumoase din viaţa ta. Ieşi din rutina de fiecare zi şi fii spontan, aducând un element nou în viaţa ta. Fă-ţi timp pentru pasiunile şi hobbyurile tale, ele îţi vor aduce întotdeauna încântare şi bucurie.

Fecioară – În momentul în care vrei să faci tu lucruri în locul celorlalţi, de fapt tu nu faci decât să controlezi totul deoarece nu ai încredere că şi celălalt poate. Oamenii din jurul tău sunt atât de mari sau de mici cât le permiţi tu să fie. Oricum, dacă nu îţi vei mai asuma responsabilităţi ce nu sunt ale tale, vei avea şi avantaje clare – nu vei mai face ceea ce nu îţi place şi vei avea mai mult timp pentru activităţile care îţi fac plăcere.

Balanţă – Poartă astăzi o conversaţie profundă cu cineva foarte apropiat de sufletul tău. Fii deschis, autentic şi ascultă ceea ce ţi se spune fără să judeci. Deschide-ţi sufletul şi permite-i şi celuilalt să se deschidă în faţa ta, are nevoie de tine. Dă-ţi voie să fii un bun ascultător şi fii atent la părerile diferite de ale tale. Nu se ştie niciodată, poate vei auzi ceva ce îţi poate schimba şi ţie viaţa.

Scorpion – Uită-te la viaţa ta şi analizează ce fel de mesaj este cel pe care îl transmiţi celorlalţi – dacă toată lumea at gândi, ar vorbi, ar acţiona şi s-ar comporta ca tine, ţi-ar plăcea lumea în care ai trăi, ţi-ar plăcea să ai de-a face cu oameni ca tine? Găndeşte-te la această întrebare şi în funcţie de răspunsul pe care îl găseşti, continuă cu ceea ce faci sau fă schimbările necesare.

Săgetator – Când se adună norii în viaţa ta, nu te panica şi nu te lăsa cuprins de disperare deoarece totul trece. Atitudinea ta în faţa încercărilor este cea care va determina intensitatea şi durata lor. Este un semn de înţelepciune să ştii să te opreşti din zbaterea ta, să ştii când să renunţi şi să accepţi faptul că unele lucruri nu îţi sunt date deoarece te aşteaptă ceva mult mai bun şi mai frumos.

Capricorn – Dacă persoana iubită doreşte astăzi să poarte o discuţie importantă cu tine, păstrează contactul vizual cu ea, arată-i că o asculţi, iar atunci când îţi vine rândul să vorbeşti oferă-I feedback la ceea ce ţi-a spus. Totodată, pune-i întrebări suplimentare despre ceea ce ţi-a relatat, astfel încât ea să simtă că eşti interesat, că îţi pasă şi că eşti alături de ea! Conexiunea dintre voi va fi mult mai profundă după aceea.

Vărsător – Nu îţi neglija sănătatea psihică pentru că ea influenţează şi sănătatea ta fizică într-o foarte mare măsură. Totul porneşte de la ceea ce gândeşti, ca atare acordă o mai mare importanţă gândurillor pe care te focusezi. Aşa cum există medici pentru diferitele probleme fizice, tot aşa există persoane care te pot ajuta să te echilibrezi şi să vezi totul din alt punct de vedere – ele pot fi găsite şi printre prieteni sau familie.

Peşti – Dacă ţi se întâmplă astăzi ceva neplăcut care te afectează la nivel emoţional, petrece puţin timp cu tine, dă-ţi voie să trăieşti emoţiile respective, străduieşte-te să înţelegi ce ţi s-a întâmplat şi de ce, ce anume poţi să înveţi din asta, iar apoi mergi mai departe, eliberându-te. Încearcă să nu trăieşti în trecut, să nu porţi resentimente sau să rămâi blocat pe o singură idee!