Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – În următoarea perioadă fii pe fază la oportunităţile ce apar în faţa ta pentru a câştiga mai mult – poţi primi cadou obiectele pe care ţi le doreai, poţi beneficia de bani mult mai uşor sau veniturile îţi pot creşte fără a depune prea mult efort! Nu sta pe gânduri foarte mult şi lasă-te purtat de ceea ce îţi spune intuiţia în acest moment. În domeniul iubirii, pasiunea şi dorinţa sunt cuvintele care definesc relaţia în care te afli.
Taur – Planeta ce îţi guvernează semnul tău zodiacal, Venus, activează în următoarea perioadă domeniul relaţiilor, al căsătoriei şi al iubirii. Este un moment favorabil în care să beneficiezi de sentimente noi, în care să condimentezi legătura în care te afli sau în care să te îndrăgosteşti. Profită de acest aspect pentru a da un alt sens vieţii tale interioare şi pentru a te lăsa liber să experimentezi emoţii noi!
Gemeni – Domeniul serviciului şi al carierei poate trece în următoarea perioadă prin unele schimbări favorabile – un proiect nou pe care să îl iniţiezi, o avansare sau perspective noi de a căştiga mai mult! Focusează-te pe responsabilităţile ce ţi se cer şi pe amănunte, dând dovadă de maturitate şi profesionalism în abordare. Este important să nu amâni pe altădată ceea ce ai de făcut şi să îţi dai tot interesul pentru munca pe care o depui!
Rac – Pentru aproximativ următoarele 30 de zile, Venus, planeta iubirii, tranzitează domeniul sentimentelor, a romantismului şi a pasiunii. Dacă nu eşti încă într-o relaţie, acum este momentul în care te-ai putea îndragosti nebuneşte. Dacă ai alături de tine pe cineva, în următoarea perioadă relaţia poate deveni mult mai intensă şi mai profundă. Deoarece în acest aspect astral este implicată zodia Scorpionului, fii atent la gelozie, posesivitate şi la fricile ce te pot cuprinde!
Leu – Următoarea perioadă se arată foarte benefică pentru a face o schimbare în locul în care trăieşti – poate apărea o mutare de casă, o dorinţă de a-ţi infrumuseţa spaţiul sau de a achiziţiona obiecte frumoase de care să te înconjori. Foloseşte acest tranzit pentru a investi în ceea ce îţi face plăcere şi în ceea ce te ajută să te simţi confortabil. Pune accent pe starea de bine şi pe bunăstare!
Fecioară – Ai putea câştiga acum din informaţia pe care o deţii şi din cunoaşterea de care dispui. Nu te sfii să vorbeşti şi să le arăţi celor cu care vii în contact că eşti un bun profesionist sau că ai experienţă în domeniul în care lucrezi. Meritele îţi vor fi recunoscute sau vei fi recompensat! Nu este momentul în care să stai în umbră, ci acela în care să te remarci şi în care să te afirmi în lumina reflectoarelor!
Balanţă – Domeniul financiar este avantajat în următoarea perioadă, aşa că profită de aspectele astrale favorabile pentru a câştiga, pentru a negocia cu cât eşti remunerat în munca pe care o depui şi pentru a-ţi spori resursele de care dispui. În domeniul iubirii, următoarea perioadă se arată mai intensă, mai pasională şi mai tumultoasă. Deşi relaţia în care te afli poate trece printr-o criză, sentimentele ulterioare ei pot fi mult mai puternice!
Scorpion – Venus, planeta ce simbolizează dragostea, atractivitatea şi legăturile sentimentale, tranzitează în următoara perioadă semnul tău zodiacal, aspect care te predispune la noutăţi, schimbări şi teste în relaţia cu partenerul de viaţă. Profită de ceea ce îţi transmit astrele pentru a condimenta atmosfera dintre tine si persoana pe care o iubeşti sau pentru a cuceri pe cineva care te atrage foarte tare!
Săgetător – În următoarea perioadă activităţile tale zilnice şi preocupările pe care le ai pot cunoaşte o transformare profundă. Devii mult mai interesat de faţa nevăzută a lucrurilor, de esenţă sau de spiritualitate! Este un moment bun în care să meditezi la ceea ce îţi aduce bucurie şi în care să ai revelaţii despre propria persoană. În domeniul iubirii, fereşte-te de relaţiile secrete şi fii cu băgare de seamă la aspectele negative ce pot ieşi acum la suprafaţă.
Capricorn – Dragostea se poate înfiripa acum chiar în cercul de prieteni pe care îl frecventezi – o persoană pe care o cunoşti bine te poate atrage altfel decât o făcea până în prezent. Cântăreşte bine această situaţie şi analizează dacă este un pas favorabil pentru voi. În domeniul carierei, poţi cunoaşte nişte persoane influente care să îţi propună unele proiecte financiare sau care să îţi faciliteze drumul către succes.
Vărsător – Aspecte astrale favorabile se arată in următoarea perioadă în domeniul serviciului. Este un moment bun în care să avansezi, în care să fii mult mai vizibil şi mai apreciat sau în care să te angajezi în locul pe care ţi-l doreşti. În domeniul personal, bazează-te pe sprijinul şi ajutorul celor din familie. Cei ce te iubesc sunt alături de tine şi gata să te consilieze în situaţiile de viaţă cu care te confrunţi.
Peşti – Sfârţitul lunii septembrie este favorabil călătoriillor în străinătate sau a veştilor ce vin de departe. Ai putea în această perioadă să înveţi multe lucruri noi, să îţi schimbi perspectiva de viaţă şi să adopţi o nouă filosofie după care să te ghidezi de acum înainte în activităţile zilnice. Domeniul financiar poate fi în creştere dacă eşti pregătit să rişti într-o situaţie care nu te lasă să stai foarte mult pe gânduri!