HOROSCOP 2017 IUBIRE – BALANŢĂ
Uranus, planeta schimbării radicale şi a progresului, îşi continuă şi în anul ce vine tranzitul prin casa parteneriatelor şi a căsătoriei, trimiţând de acolo energia necesară pentru ca tu să faci un salt înainte, pentru a-ţi modifica concepţia despre iubire şi cuplu, pentru a te elibera de conservatorism, perimare şi rutină. Ca atare, depinzând de gradul de înţelegere la care ai ajuns, de libertatea pe care o experimentezi în viaţa de cuplu şi de situaţia care este între voi, pot apărea în 2017 atât dezechilibre, rupturi şi despărţiri cât şi o consolidare a vieţii în doi!
În oglinda a ceea ce s-a spus anterior, sunt avantajate relaţiile în care partenerii au parte de libertate, în care îşi înţeleg şi îşi susţin progresul unul celuilalt, în care nu se poticnesc de reguli şi restricţii şi care ies din zona de confort a conformismului!
Ciclul retrogradării lui Venus, planeta ce te guvernează, îţi oferă o perioadă între 3 februarie şi 6 iunie de reechilibare şi repoziţionare faţă de partenerul actual sau de relaţiile trecute, îţi aduce în prim plan greşelile care s-au făcut până acum, evidenţiază paşii pe care nu i-ai făcut la timpul lor cât şi, dacă există, problemele cu care vă confruntaţi. Este bine să iei în considerare semnalele care ţi se trag, să acţionezi pentru a echilibra balanţa şi să nu te opui schimbării!
Dacă nu eşti încă într-o relaţie afectivă, din data de 11 mai încolo poate apărea cineva care să te atragă din prima clipă, dar cu care să intri într-o legătură ciudată, cu bune şi rele, de la care ai multe lecţii de viaţă de învăţat!