HOROSCOP 2017 CARIERĂ – CAPRICORN

De: Cancan
Publicat: 29/12/2016 | 15:57

Până în luna octombrie a anului 2017, Jupiter, planeta expansiunii şi a şanselor favorabile, se situează în domeniul carierei tale, dar nu tot timpul în cele mai bune aspecte cu celelalte planete ale zodiacului! Ca atare, pot exista multe şanse de succes, de creştere, avans sau schimbare pozitivă, dar nu lipsite de tensiuni, de provocări şi de eforturi susţinute din partea ta!

Este indicat ca în toată această perioadă să îţi menţii atenţia asupra prestigiului tău, asupra pozţiţiei sociale şi a reputaţiei, mai ales că pot apărea răsturnări de situaţie care să te afecteze!

Din luna mai încolo, linia destinului va activa şi axa finanţelor, creându-ţi oportunităţile unei creşteri de venituri, mai ales pe acelea care survin extra salariu, prin afaceri, bonusuri, prime, comisioane, vânzări, moşteniri, finanţări sau fonduri provenite din afara ţării. Totuşi, fii cu băgare de seamă şi la cheltuieli, la valorile personale şi la felul în care te raportezi la bani, anul următor îţi poate aduce unele lecţii de viaţă care să îţi schimbe concepţiile!

Din octombrie, casa proiectelor şi a dorinţelor personale va fi şi ea activă, propunându-şi demararea unor noi activităţi sociale care să te influenţeze pe termen lung! Şansele de câştig pot veni şi prin prieteni, susţinători sau protectori, mai ales din partea acelora care au putere sau influenţă într-un domeniu pe care îl vizezi!

Deoarece Saturn, planeta ce te guvernează, se află în casa spiritualităţii, orice activitate legată de lumea interioară, de cea non vizibilă şi palpabilă, de apropierea faţă de credinţă este avantajată şi bine venită. Pe această cale te poţi îmbogăţi la nivel sufletesc, îţi poţi mări spaţiul conştientizării şi îţi poţi dilata percepţia în lumea senzorială! Chiar dacă pentru aceste preocupări vei simţi de multe ori nevoia de a te retrage din spaţiul cotidian, de a medita la unele concepte sau de a fi lăsat în pace, este bine să îţi urmezi drumul pe care ţi-l dictează intuiţia! Totodată, visele, revelaţiile şi semnele primite din partea divinităţii se pot intensifica, iar dacă eşti atent la ele, îţi vor şi aduce răspunsuri la întrebările cu care te confrunţi!

De-a lungul anului se recomandă prudenţă la locul de muncă în toate perioadele în care guvernatorul serviciului, Mercur, este în mers retrograd – prima săptămână din ianuarie, 10 aprilie – 3 mai, 13 august – 6 septembrie şi 3 – 23 decembrie! Din punct de vedere financiar, pot apărea situaţii instabile sau tensionante în martie şi în a doua parte a lunii septembrie, dar şi câştiguri sau echilibrări în mai şi noiembrie!