Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Berbec – Astăzi este un moment benefic pentru relaţionarea de orice natură – cu partenerul de viaţă, cu asociaţii, colaboratorii sau chiar cu acele persoane cu care nu te înţelegeai atât de bine până acum. Profită de acest aspect pentru a-ţi consolida legăturile şi pentru a face pace în interiorul tău. Atitudinea faţă de ceea ce considerai că este valoros în viaţa ta este în schimbare, ca atare poţi vedea şi cântări altfel unele situaţii cu care te confrunţi.
Taur – Astăzi te simţi foarte liber şi nimeni sau nimic nu te poate opri din idealurile pe care le ai. Planurile pe care ţi le-ai făcut merg ca pe roate, iar oamenii cu care te întâlneşti devin foarte favorabili. Este o zi benefică şi pentru carieră – ai putea fi avansat, ai putea primi noi responsabilităţi care să îţi valorifice talentele sau ai putea găsi un loc de muncă mai bun! Profită de acest aspect care îţi poate creşte încrederea în propriile forţe!
Gemeni – Astăzi poţi găsi noi activităţi încântătoare şi fascinante care să se transforme până la urmă într-un hobby sau într-o pasiune. Ai multe idei creative pe care le poţi pune în practică în orice întreprinzi. În iubire, relaţia în care te afli este înfloritoare, iar legătura cu partenerul de viaţă te înflăcărează. Dacă eşti singur, poţi întâlni în acest moment o persoană care să îţi dea aripi şi care să te facă să visezi la un viitor în doi!
Rac – Comunicarea este punctul tău forte astăzi, aşa că nu ezita să îţi spui părerea în orice situaţie sau activitate pe care o întreprinzi. Ceea ce afirmi îi va fascina pe cei din jur, care te vor aprecia şi te vor stima pentru cunoştiinţele de care dai dovadă! Este un moment bun pentru a lua cuvântul şi la locul de muncă, aşa că menţine-te pe poziţii şi arată că eşti un adevărat profesionist!
Leu – Astăzi poţi avea o conversaţie foarte plăcută cu partenerul de viaţă, care te linişteşte şi îţi conferă încredere în planurile de viitor pe care ţi le-ai făcut! Dacă aveai unele dubii sau blocaje, acum ele pot fi eliberate sau depăşite! Spune sincer ceea ce te frământă şi ascultă ce are pe inimă persoana din faţa ta, mai mult ca sigur veţi găsi cele mai ingenioase metode de a vă depăşi problemele!
Fecioară – Astăzi eşti în mare formă în ceea ce priveşte lucrul şi responsabilităţile pe care le ai de îndeplinit la locul de muncă. Ceea ce părea greu până acum merge ca pe roate, ai parte de sprijinul celor din jur, totul se desfăşoară mai repede şi mai uşor. Totodată, în domeniul iubirii, relaţia pare că se consolidează, iar planurile pe care vi le faceţi în doi devin din ce în ce mai serioase!
Balanţă – Astăzi socializezi foarte bine cu cei din jurul tău, iar persoanele pe care le întâlneşti îţi pot deveni repede prieteni. Eşti în vervă mare în privinţa activităţilor pe care le întreprinzi şi parcă nimic nu te poate abate de la ceea ce ţi-ai propus! Nu îţi fie teamă să ieşi în evidenţă, vei aduna în jurul tău admiratorii de care ai nevoie ca să te susţină! Este şi un moment bun în care să îţi schimbi stilul vestimentar sau în care să faci cumpărături pentru sufletul tău!
Scorpion – Astăzi poţi beneficia de susţinerea celor din jur pentru a îţi consolida poziţia la locul de muncă! Ceea ce ai întreprins până acum este apreciat, iar tu eşti foarte mulţumit de rezultatele obţinute! O discuţie cu superiorii poate fi benefică şi poate conduce către noi responsabilităţi care te vor pune în valoare. Nu sta pe gânduri şi acţionează spre binele tău! Spre seară, planurile pe care ţi le-ai făcut cu cei dragi au rolul de a te relaxa şi de a te bine dispune!
Săgetător – Gândul unei vacanţe te înflăcărează din ce în ce mai mult, iar lucrul sau responsabilităţile pe care le ai de îndeplinit par din ce în ce mai anoste! Încearcă să echilibrezi balanţa între cele două planuri pentru a nu intra în conflict cu superiorii sau cu coechipierii. Beneficiezi de multă creativitate şi şarm personal în această perioadă, aşa că pune-le în aplicare pentru a depăşi obsacolele!
Capricorn – Este o zi foarte benefică, chiar cu noroc, în planul financiar şi pare că la tot pasul ai ceva de câştigat. Fii pe fază şi implică-te activ pentru a nu rata oportunităţile ce îţi ies în cale! Persoana iubită îţi este alături în ceea ce întreprinzi, iar acest aspect îţi conferă şi mai multă stabilitate şi încredere în forţele proprii. Un prieten de la care nu mai aveai veşti de ceva vreme, revine în viaţa ta, iar acest lucru te poate bucura foarte mult!
Vărsător – Astăzi eşti înconjurat numai de oameni deschişi şi optimişti care îţi îmbunătăţesc considerabil starea de spirit şi cheful de socializare. Informaţiile pe care le afli şi discuţiile pe care le porţi te însufleţesc pentru a te implica în noi activităţi. Nu sta pe loc şi acceptă invitaţiile ce ţi se propun, deoarece acum poţi pune bazele unei legături ce va dăinui în timp! Dacă eşti singur, acum poţi face un pas înainte către iubire!
Peşti – Dai dovadă de foarte multă determinare, perseverenţă şi atitudine profesionistă la locul de muncă, iar aceste calităţi nu vor trece neobservate. Te poţi distinge astăzi faţă de colegi şi poţi primi atât laude cât şi recompense financiare. Păstrează această vibraţie benefică şi acasă, iar cei dragi se vor baza pe tine şi te vor admira! Totodată, prin comparaţie, acum poţi înţelege unele erori pe care le-ai făcut în trecut!