Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 7 august 2020. Venus intră în zodia Rac

Publicat: 06/08/2020 | 23:35

Horoscopul zilei de 7 august 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 7 august 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 7 august 2020 spune că nativii din zodia Rac au parte de ingresul lui Venus întocmai în semnul lor, cu impact asupra personalității și a modului de relaționare cu cei din jur.

Venus, planeta iubirii și a banilor, își încheie lungul tranzit de patru luni prin zodia Gemeni, zodie în care a și retrogradat, și intră în sensibilul și romanticul semn al Racului. Venus în Rac ne face mai dornici de siguranță emoțională, mai afectoși și mai orientați către nevoia de iubire a copilului interior. Cu Venus în Rac armonia în cuplu devine esențială și, în plus, ne dorim relații serioase, care să ne ofere sentimentul de uniune, un partener care să însemne pentru noi „acasă”. De asemenea, familia și căminul capătă mai multă atenție, suntem mai înțelegători cu cei dragi și ne preocupăm mai mult de amenajarea casei, de estetica sa. (CITEȘTE ȘI: HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 3 – 9 AUGUST 2020. GEMENII AU PARTE DE UN EVENIMENT DE DESTIN)

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor intra într-o perioadă în care nevoile personale legate de iubire vor căpăta mai multă atenție și importanță. Venus este planeta care le guvernează relațiile și, implicit, în tranzitul său prin Rac, le va aduce nativilor dorința de a-și consolida relația, de a-și construi un cămin, iar celor singuri le imprimă nevoia de a avea o relație serioasă și matură. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le aduce armonie în familie și bună înțelegere cu părinții.

Horoscop zilnic Taur

Cei născuți în zodia Taur au ocazia în această perioadă să-și îmbunătățească remarcabil comunicarea cu persoana iubită și să discute subiecte care altă dată puteau ridica tensiuni. Cei singuri pot să cunoască o persoană prin intermediul mediului online, prin intermediul rețelelor de socializare sau a site-urilor matrimoniale. Horoscopul de azi pentru zodia Taur îi susține să-și exprime sentimentele, să facă declarații de dragoste.

Horoscop zilnic Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni au parte de tranzitul lui Venus prin sectorul financiar, iar nativii vor avea ocazia să-și îmbunătățească situația materială, poate chiar să-și găsească o nouă sursă de venit. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le aduce nativilor o reală dorință de a fi valorificați în dragoste. Mulți Gemeni vor lupta pentru a se pune în evidență în fața partenerului. Posibil ca unele talente să poată fi monetizate în această perioadă.

Horoscop zilnic Rac

Cei născuți în zodia Rac au parte de tranzitul lui Venus întocmai în semnul lor, iar planeta iubirii le va aduce multă armonie și liniște în viața sentimentală, cel puțin în prima parte a tranzitului său. Nativii singuri vor avea șanse mai mari să înceapă noi povești de iubire. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le cere să se valorifice mai mult și să facă pace cu sinele lor interior, incluisv cu trecutul.

Horoscop zilnic Leu

Cei născuți în zodia Leu pot fi destul de răscoliți de amintiri, pot avea parte de fel și fel de gânduri și trăiri interioare contradictorii. Unii Lei se vor închide într-o lume interioară. Nativii au șansa de a vindeca trecutul, dar și de a-și ameliora unele stări psihice, chiar și probleme de sănătate mai vechi, însă pentru asta trebuie să folosească în mod constructiv energia venusiană, să ierte, să iubească și să se lase iubiți. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le poate aduce ocazia de relua o legătură cu un fost partener, poate de a se împăca în sensul prietenesc.

Horoscop zilnic Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară au ocazia să cunoască noi persoane în această perioadă, să placă pe cineva cunoscut prin intermediul anturajului. Venus îi susține în ducerea la bun sfârșit a unor planuri și proiecte, mai ales dacă au miză financiară. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară aduce multă armonie și înțelegere în grupul de prieteni.

Horoscop zilnic Balanță

Cei născuți în zodia Balanță pot avea șansa de a se pune în evidență la locul de muncă. Venus, guvernatoarea lor, îi susține în această perioadă în sectorul carierei și nativii ar trebui să profite pentru a-și armoniza relațiile cu superiorii, pentru a se afirma profesional. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le cere să pună mai mult accent pe imaginea afișată în fața celorlalți.

Horoscop zilnic Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au ocazia odată cu acest tranzit vensian să-și armonizeze unele principii de viață, să-și consolideze niște mentalități și sisteme de valori. Venus este planeta care le guvernează relațiile și este foarte probabil ca nativii să reușească să empatizeze impecabil la nivel de gândire cu partenerul în toată această perioadă. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le poate aduce ocazia de a pleca într-o călătorie sau de a planifica o vacanță.

Horoscop zilnic Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător se vor preocupa în această perioadă de reglementarea unor situații financiare, fiind vorba în special de situații care vizează bani sau bunuri materiale la comun cu alții. Posibil ca în cuplu să apară discuții legate de bani. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător îi susține în investiții, tranzacții bancare și unii nativi pot depune actele pentru un credit de casă. Este o perioadă în care se pune accent pe intimitate și sexualitate.

Horoscop zilnic Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn au parte de tranzitul lui Venus întocmai prin sectorul relațiilor și al căsătoriei. În cuplu, cu un minim efort, se poate armoniza situația, iar nativii singuri vor fi mult mai determinați să înceapă o poveste de iubire de lungă durată, serioasă, matură. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn îi susține în relațiile profesionale, în legarea de noi parteneriate de afaceri, noi colaborări și asocieri.

Horoscop zilnic Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător au parte de o perioadă în care vor munci cu mai mult spor, vor reuși să-și eficientizeze munca, să-și ducă la bun sfârșit sarcinile zilnice. Nativii care vor să-și îmbunătățească stilul de viață o pot face acum. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le aduce o stare generală, o stare de spirit mult mai bună.

Horoscop zilnic Pești

Cei născuți în zodia Pești au parte de tranzitul lui Venus întocmai prin sectorul iubirii, iar din această poziție planeta îi va susține în armonizarea relației de cuplu, în consolidarea poveștii de dragoste. Cei singuri au șanse mai mari să înceapă noi relații. Bună înțelegere cu copiii. Horoscopul de azi pentru zodia Pești îi susține în activitățile creative și distractive. Moment prielnic pentru a pleca într-o vacanță, pentru a-și folosi inspirația artistică.

(VEZI ȘI: HOROSCOP LUNAR. PREVIZIUNI PENTRU LUNA AUGUST 2020)