Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 31 martie 2019. Marte intră în zodia Gemeni

De: Cancan
Publicat: 30/03/2019 | 21:19
Horoscopul zilei de 27 iulie 2019. Gemenii sunt puși pe distracție

Horoscopul zilei de 31 martie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 31 martie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 31 martie 2019 spune că astăzi nativii din zodia Gemeni se vor bucura de tranzitul lui Marte, planeta acțiunii, a determinării, dar și a conflictelor, întocmai prin semnul lor, pe casa personalității. Tranzitul lui Marte prin zodia Gemeni se va încheia în data de 16 mai 2019 și va influența toate zodiile. La modul general, tuturor nativilor le va aduce o capacitate de comunicare mai înțeleaptă, mai rațională și mai diplomată pusă foarte bine în evidență în cazul contextelor conflictuale.

Horoscop zilnic Berbec – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Berbec vor fi favorizați de Marte, întocmai planeta lor guvernatoare, în sectorul comunicării. Nativii vor da dovadă de o capacitate excepțională de a dialoga, de a-și transmite ideile, de a-și susține părerile și se vor face înțeleși mai ușor. Vor deveni mai diplomați în exprimare, dar și mai convingători. Perioadă favorabilă susținerii examenelor orale și interviurilor. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le poate aduce ocazia de a pleca într-o scurtă deplasare.

Horoscop zilnic Taur – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Taur vor avea parte de tranzitul lui Marte în sectorul financiar, mai exact al banilor obținuți din muncă proprie. Nativii vor fi mult mai determinați să-și îmbunătățească veniturile și vor iniția discuții pe această temă, fie la locul de muncă vizavi de salariu, solicitând o mărire, fie în planul colaborărilor, capitol la care vor dori o revizuire a remunerației. Mulți nativi vor căuta noi asocieri, noi parteneriate în această perioadă. Horoscopul de azi pentru zodia Taur îi atenționează că pot deveni mai cheltuitori decât de obicei.

Horoscop zilnic Gemeni – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Gemeni vor avea parte de tranzitul lui Marte întocmai în semnul lor, pe casa personalității. Nativii vor fi mult mai motivați și mai determinați să-și atingă scopurile propuse, se vor lupta să-și îndeplinească visele și vor deveni mult mai convingători în negocieri. Dialogul va fi unul diplomat, iscusit, corect, rațional, nativii exprimându-se cum știu eu mai bine, mai elegant și mai înțelept. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le poate aduce discuții plăcute cu persoana iubită și chiar lămurirea unor aspecte, unor situații mai vechi.

Horoscop zilnic Rac – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Rac vor traversa o perioadă de interiorizare, de dialog interior, în care nativii nu se vor simți în largul lor și vor evita să iasă în evidență. Unii dintre aceștia vor duce războaie cu gândurile și ideile lor și vor fi neliniștiți. În unele cazuri se va da un conflict între emoție și rațiune, între sentimente și gândire. Horoscopul de azi pentru zodia Rac îi atenționează că pot primi sau pot afla, pot descoperi niște informații interesante.

Horoscop zilnic Leu – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Leu pot fi favorizați de tranzitul lui Marte să-și lărgească cercul de cunoștințe, să caute să se asocieze cu persoane importante, influente de care să se ajute pe viitor. Nativii vor avea parte de multe dialoguri cu prietenii și vor reuși să pună la cale planuri și proiecte de viitor. Horoscopul de azi pentru zodia Leu îi sfătuiește să evite discuțiile în contradictoriu cu persoana iubită.

 Horoscop zilnic Fecioară – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Fecioară se vor bucura de tranzitul lui Marte în sectorul socio-profesional. Nativii vor fi determinați să se afirme, să iasă în evidență pentru a primi aprecieri și a se face remarcați de către superiori. Scopul multora va fi avansarea în funcție, obținerea unui statut și vor face tot ce le stă în putință pentru a-și atinge obiectivele. În toată această perioadă vor uimi prin comunicare, prin dialog rațional, diplomat, înțelept și inteligent. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le oferă un context favorabil îmbunătățirii imaginii personale.

Horoscop zilnic Balanță – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Balanță vor fi determinați de tranzitul lui Marte să continue niște studii, să dea un examen pentru a obține o diplomă, să se înscrie la niște cursuri de dezvoltare personală sau profesională. Nativii vor dori să plece în călătorii de cunoaștere și nu numai, să-și manifeste mai mult principiile și valorile de viață în domeniile uzuale. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le oferă ocazia de a purta un dialog cu o persoană din străinătate.

Horoscop zilnic Scorpion – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Scorpion vor avea parte de tranzitul lui Marte într-un sector financiar al banilor deținuți împreună cu terți. Nativii vor fi determinați să intre în posesia unei moșteniri, vor avea loc discuții legate de avere, de datorii, credite, împrumuturi făcute, și în unele cazuri pot reconfigura detaliile unor contracte din punct de vedere al remunerației primite. Vor fi destul de motivați să-și mărească veniturile în această perioadă. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le poate aduce discuții în contradictoriu pe tema banilor cu persoana iubită.

Horoscop zilnic Săgetător – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Săgetător vor fi determinați de tranzitul lui Marte să ia atitudine vizavi de o colaborare care nu le mai este pe plac. Totodată, vor căuta noi asocieri cu persoane sau instituții, vor lupta să semneze niște parteneriate avantajoase. Nu vor lipsi dialogurile în contradictoriu cu partenerii de afaceri, iar nativii își vor susține cu multă diplomație și înțelepciune cauza. În toată această perioadă se conturează conflicte cu persoana iubită. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător îi sfătuiește să nu ia decizii impulsive legate de o căsătorie, de un contract.

Horoscop zilnic Capricorn – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Capricorn vor avea parte de multă acțiune la locul de muncă și se vor contura situații la limită care-i vor împinge pe nativi să ia atitudine față de context. Discuțiile cu superiorii și colegii vor fi ușor tensionate, ostile și chiar iraționale. În toată această perioadă se recomandă mai multă atenție asupra sănătății și evitarea suprasolicitării fizice și psihice. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le poate aduce o stare generală de disconfort, chiar de conflict interior.

Horoscop zilnic Vărsător – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Vărsător vor fi determinați de tranzitul lui Marte să acorde mai multă atenție persoanei iubite, dar și educației copiilor. Situațiile conflictuale, la limită nu vor lipsi, dar vor fi echilibrate de motivația interioară a nativilor, confundată chiar cu indiferența de a fi bine, de a fi liniște în jurul lor. Atenție! Va crește interesul pentru aventură și flirt. O parte dintre Vărsători își vor manifesta o energie creatoare, artistică în această perioadă. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le poate aduce ocazia de a cuceri pe cineva prin felul lor de a fi, de a se manifesta într-un context.

Horoscop zilnic Pești – Horoscopul zilei de 31 martie 2019

Cei născuți în zodia Pești vor fi determinați de tranzitul lui Marte să-și întoarcă atenția către membrii familiei mai în vârstă, să stea mai mult la taclale cu aceștia. În urma acestor dialoguri pot afla informații interesante despre copilărie, despre trecut și nu este exclus să aibă parte de dezbateri interioare pentru a-și lămuri unele confuzii emoționale. De asemenea, interesul pentru locuință va crește și pot face reamenajări, modificări în casă cu scopul de a se simți mai bine, de a-și crea un mediu mai confortabil și plăcut în care să se simtă în largul lor. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le poate aduce tensiuni cu cineva din familie, cel mai probabil cu părinții.

CITEȘTE ȘI: HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 1 – 7 APRILIE 2019. ZODIILE VOR PARTICIPA LA NUNTA COSMICĂ

CITEȘTE ȘI: HOROSCOP LUNAR. PREVIZIUNI PENTRU LUNA APRILIE 2019