Horoscopul zilei de 24 aprilie 2018 aduce previziuni astrale pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 aprilie 2018 anunță situații mai grele pentru cei născuți în zodia Taur. Horoscopul zilnic pentru 23 aprilie 2018 spune că nativii acestei zodii trebuie să fie mult mai atenți.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu (foto) este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
În această perioadă predomină atenția îndreptată către planul profesional. Este un moment bun în care să pui pe hârtie o idee de afacere în care să-ți folosești talentele și resursele native. Cu tenacitate și răbdare vei reuși să rezolvi tot ceea ce ți-ai propus. Verifică aplicabilitatea proiectului pe care vrei să-l inițiezi și regândește strategia. Poți învăța de la primăvară să-ți deschizi inima, să înflorești, poți învăța entuziasmul de a crea și bucuria de a trăi. Și apoi să le pui în practică.
Sfatul pentru această perioadă este acela de a fi mai atent în lucrul cu actele, de a verifica contractele înainte de a le semna și de a nu-ți programa întâlniri importante. Integrează-ți vocația în ceea ce faci, fie că este o slujbă cu normă întreagă sau parțială, sau chiar ca un hobby pe care să îl practici în fiecare zi. Încearcă să eviți critica cât poți de mult și să fii mai atent la modul în care te exprimi, gândește mai relaxat și mai detașat având o privire de ansamblu asupra lucrurilor.
Ar fi bine să înțelegi că nu le poți face singur pe toate și că, de multe ori, munca în echipă sau ajutorul cerut e binevenit. Orientează-te către sine și starea ta de bine mai degrabă decât către implicarea în problemele partenerilor. Dacă o persoană îți povestește o întâmplare tristă sau îți vorbește despre neajunsuri, evită să te implici emoțional sau să preiei din griji. Dacă trăiești permanent un conflict între ceea ce îți dorești cu adevărat și ceea ce faci, ar trebui să înveți să mai spui și nu.
În această perioadă ar fi recomandat să fii mult mai serios și mai prudent în ceea ce privește munca și actele. Pe de altă parte, oricât ai avea de lucru, încearcă să nu neglijezi starea de sănătate și tot ce ține de bunăstarea ta. Fă pauze din când în când. Dacă te simți blocat și crezi ca viața ta nu e în momentul ăsta cum ți-ai fi dorit, îngrijorarea sau frustrarea nu te ajută să schimbi ceva. Avem curajul să ne afirmăm țelul sau misiunea în viață, mergem noi pe urmele acestei posibilități?
Este o perioadă în care energia și puterea de muncă sunt la cote maxime. Important e să încerci să o gestionezi corect. Ai multe de făcut la birou, dar dacă te organizezi mai bine, poți fi mai eficient, îți îndeplinești sarcinile mai bine și mai repede. Încearcă să fii prudent și mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău, în mod special cu partenerii de afaceri. Nu face greșeala de a te întoarce în trecut și de a face comparații în detrimentul prezentului. Nu mai ești același de atunci.
Găsește o cale prin care să menții echilibrul între viața profesională și cea personală. Ai tendința de a evada din realitate și de a fugi de presiunea zilnică. Nu e un lucru rău doar că ar fi bine să faci asta conștient și de faptul că trebuie să fii prezent. Dacă ai tendința de a le reproșa multe celor dragi, gândește-te dacă nu cumva ai și tu un aport la tensiunile dintre voi. Spre seară, simți nevoia de a avea cât mai mulți prieteni în jurul tău și chiar nevoia de a te implica în activități sociale.
Pentru a putea ajunge la un echilibru interior este important și să observi cu ce tip de persoane îți petreci cel mai mult timpul și cât te influențează acestea la nivel mental și emoțional. Este o perioadă bună pentru încerca să-ți revizuiești modul în care îți trăiești viața. Ai ocazia de a-ți schimba rutina zilnică și a aduce lucruri noi în viața ta. E posibil ca partenerul de viață să aibă nevoie de sprijinul sau de sfatul tău. Arată-i că ești alături de el și că este important pentru tine.
Astăzi ar fi indicat să încerci să fii mai prezent în viața de familie și mai atent și la nevoile și dorințele partenerului. Discută deschis despre relația voastră, despre ce vă doriți în viitor. În același timp, stai mai mult de vorbă și cu tine, introspectează-te să poți afla cine ești cu adevărat, să afli ceea ce te reprezintă și ce s-a schimbat la tine. Pentru a elibera din energia debordantă pe care o ai, o după amiază petrecută la sală sau o plimbare lungă în aer liber ar fi recomandate.
Încearcă să faci distincție între calitate și cantitate mai ales în ce privește relațiile. E un moment potrivit pentru a analiza și, eventual, pentru a revizui din punct de vedere financiar și al resurselor materiale orice parteneriat. Fii atent la felul în care îți folosești energia cu cei din jurul tău, poate ar trebui să te îndepărtezi de unii. Dacă viața nu mai arată ca imaginea pe care o aveai în minte și lucrurile par că nu mai decurg normal, gândește că poate fi doar o percepție eronată.
În această perioadă îndreaptă-ți atenția spre planurile pe care le-ai făcut sau chiar inițiat la început de an. Verifică-le aplicabilitatea, reanalizează, recalculează și evaluează riscurile. Astăzi încearcă să fii mai detașat în privința situațiilor care pot apărea la birou sau a discuțiilor dintre colegi. Ceea ce se întâmplă nu are legătură cu tine. Este posibil ca mintea să-ți fie inundată cu informații lipsite de valoare și care te fac să nu mai vezi ceea ce este real și bun pentru tine.
Urmează o perioadă de evaluare a relațiilor, fie cu partenerii de afaceri fie cu partenerul de viață, a muncii pe care o depui și a bugetului. Încearcă să fii mai prudent cu cheltuielile. Dacă ai investiții de făcut ar fi indicat să le amâni puțin. Astăzi ești plin de energie și transmiți acest lucru celor din jur. Colegii vor aprecia ajutorul tău și spiritul de echipă de care dai dovadă și chiar inițiativa ta în ceea ce privește schimbările sau amenajările pe care vrei să le faci la birou.
Este foarte important în această perioadă să-ți folosești și să-ți canalizezi corect și constructiv energia, mai ales în reanalizarea, revizuirea și verificarea actelor și a proiectelor. Ar fi indicat să preiei inițiativa și să nu aștepți ca ceilalți să facă ceva pentru tine și să acționezi pentru a-ți atinge obiectivele propuse. Încearcă să nu te aventurezi în acțiuni sau situații care implică mare risc sau în activități ce duc către extravaganță. Investește mai bine în confort și comoditate.