Horoscopul zilei de 20 noiembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 noiembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 noiembrie 2019 spune că astăzi nativii din zodia Scorpion vor răsufla ușurați deoarece Mercur își încheie retrogradarea prin semnul lor.
Mercur, planeta comunicării, a comerțului și a rațiunii, își încheie perioada de mers retrograd prin zodia Scorpion. Tranzitul va continua până pe data de 9 decembrie, atunci când va intra în zodia Săgetător. Faptul că Mercur a ieșit din retrogradare este o veste bună pentru toată lumea. Călătoriile, negocierile, tranzacțiile vor fi înlesnite, comunicarea și raționamentul vor ieși din faza de confuzie, dialogurile vor fi mai puțin tensionate și vom putea să ne cufundăm în profunzimile noastre pentru a purta acel dialog interior esențial transformării și, implicit, evoluției.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Cei născuți în zodia Berbec vor avea ocazia acum să-și pună în aplicare niște planuri și demersuri financiare legate fie de un proces, o moștenire, un partaj, fie legate de îmbunătățirea situației financiare prin noi asocieri și parteneriate. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec îi sfătuiește să fie atenți la actele care le trec prin față. Pot exista erori de calcul!
Relația cu partenerul de viață, cel puțin din punct de vedere al comunicării, se va îmbunătăți remarcabil, iar cei născuți în zodia Taur vor avea ocazia de a face planuri împreună, posibil chiar legate de o călătorie. Horoscopul de azi pentru zodia Taur susține puternic noile asocieri, colaborări și parteneriate. Nativii pot începe demersuri în acest sens.
Mercur, guvernatorul lor, va ușura viața nativilor Gemeni odată cu ieșirea din retrogradare. Situația la locul de muncă se va îmbunătăți, iar cei născuți în zodia Gemeni vor reuși să-și rezolve sarcinile cu mai multă energie și ușurință, iar relația cu colegii se va îmbunătăți. Posibile dialoguri legate de străinătate, de o călătorie dincolo de granițe. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le înlesnește aflarea acelui remediu necesar pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate. Perioadă bună pentru analize medicale.
Cei născuți în zodia Rac vor răsufla ușurați odată cu încheierea perioadei de retrogradare a lui Mercur prin sectorul sentimental. Nativii vor reuși să aibă o mai bună comunicare cu persoana iubită, cu copiii și vor reuși să lămurească unele situații confuze din trecut. Horoscopul de azi pentru zodia Rac înlesnește activitățile distractive și relaxante. Moment bun pentru începerea unui antrenament sportiv.
Relația cu membrii familiei se va îmbunătăți, iar cei născuți în zodia Leu au șansa să rezolve prin dialog niște neînțelegeri și astfel să ajungă la un acord cu cei dragi, în special dacă este vorba de un conflict mocnit între ei și părinți. Horoscopul de azi pentru zodia Leu înlesnește toate acțiunile care vizează regimul unei locuințe, chiar o mutare, o schimbare de domiciliu.
Cei născuți în zodia Fecioară vor răsufla ușurați pentru că Mercur, guvernatorul lor, și-a încheiat mersul retrograd întocmai în sectorul comunicării. După o perioadă în care nativii au fost nu doar confuzi, ci și imposibil de înțeles, vor avea acum ocazia să-și pună ordine în gânduri, să-și îmbunătățească comunicarea și relația cu cei din jur. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară îi susține pe cei care pleacă în deplasări, susțin discursuri publice, interviuri sau examene.
Cei născuți în zodia Balanță vor reuși să vadă mult mai clar care este situația financiară actuală, vor putea face calcule exacte, raționale și vor reuși, odată cu încheierea retrogradării lui Mercur, să demareze noi proiecte, colaborări care să le îmbunătățească veniturile. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le poate aduce dialoguri legate de salarizare, de un comision sau remunerație.
Cei născuți în zodia Scorpion vor reuși, odată cu încheierea perioadei de retrogradare a lui Mercur prin semnul lor, să vadă cu mai multă claritate situația în care se află. Nativii își vor pune ordine în gânduri, își vor reface calcule și vor reuși să clarifice neînțelegerile avute cu persoana iubită. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le aduce ocazia să poarte un dialog îndrăzneț cu ei înșiși legat de niște convingeri pe care le au și pe care simt să le schimbe.
Cei născuți în zodia Săgetător au depășit o perioadă destul de dificilă, care le-a marcat puternic zona subconștientului, care i-a confuzat și le-a ridicat o serie de întrebări. Blocajele emoționale și obsesiile, secretele, fricile au toate șansele să se dizolve acum. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le înlesnește o vindecare, o ameliorarea a unei probleme de sănătate.
Cei născuți în zodia Capricorn vor reuși acum să-și îmbunătățească relația cu cei din jur, să comunice mai ușor cu prietenii și chiar vor avea ocazia, prin socializare, să lege noi relații de prietenie. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn susține puternic activitățile caritabile, umanitare și nativii își pot face planuri de viitor în acest sens.
Pentru cei născuți în zodia Vărsător se va clarifica o situație care vizează cariera, ascensiunea profesională. Nativii pot fi investiți într-o funcție sau pot alege să-și schimbe radical domeniul de activitate. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător susține puternic activitățile menite să le îmbunătățească imaginea profesională.
Cei născuți în zodia Pești au ocazia, odată cu încheierea perioadei de retrogradare a lui Mercur, să-și planifice și chiar să plece într-o călătorie. Poate fi vorba de o deplasare în interes de serviciu sau de o călătorie pentru a studia ceva, pentru a participa la un seminar. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le poate aduce lămuriri (evenimente) vizavi de niște principii de viață, convingeri pe care și le-au reanalizat în această perioadă.