Horoscopul zilei de 2 martie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 2 martie 2021 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 2 martie 2021 spune că nativii din zodia Rac pot fi mai sensibili din punct devedere emoțional astăzi.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Cei născuți în zodia Berbec pot avea parte de discuții importante privind proiectele lor de viitor, pot primi sfaturi de la prieteni în ceea ce privește calea prin care pot să ajungă să-și îndeplinească un scop. Sunt aspecte foarte bune pe comunicare, însă pot fi tensionați fie de un superior, fie de un aspect care vizează cariera. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le poate aduce o atracție ciudată față de o persoană pe care nu o plac sau care este diferită de ei.
Horoscop zilnic Taur
Cei născuți în zodia Taur pot primi vești bune legate de o situație profesională cu impact asupra sectorului financiar. Posibil ca unii nativi să-și atingă un scop legat de carieră, să poarte o negociere privind salariul. Oricum, au idei bune despre cum să-și promoveze, evidențieze talentele. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le cere mai multă grijă la stresul profesional pentru că astăzi pot exagera.
Horoscop zilnic Gemeni
Cei născuți în zodia Gemeni sunt veseli, glumeți, puși pe distracție și recreere. Pentru mulți nativi, ziua de astăzi poate veni cu conștientizări și revelații, cu înțelesuri deosebite ale unei situații cu care se confruntă în plan personal. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni aduce o doză mai mare de pasiune, de erotism în viața sentimentală.
Horoscop zilnic Rac
Cei născuți în zodia Rac sunt destul de vulnerabili emoțional, sentimental și pot deveni chiar irascibili din cauza asta. La rândul lor, simțindu-se neînțeleși, pot deveni manipulatori. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le poate aduce momente de contientizare și revelație care pot ajuta la depășirea unei traume din trecut, a unei deziluzii. Posibil să fie o zi destul de agitată pentru nativi, însă să țină totul în interiorul lor.
Horoscop zilnic Leu
Cei născuți în zodia Leu pot fi ținta unor critici sau bârfe ale colegilor de muncă și asta îi poate enerva și agita. Pe de altă parte, este o zi bună pentru a discuta despre un proiect nou în care sunt tentați să se implice sau din care fac deja parte. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le poate aduce sfaturi bune de la cei din jur. Este un moment ideal pentru a ieși cu prietenii și a se distra și relaxa.
Horoscop zilnic Fecioară
Cei născuți în zodia Fecioară se pot afirma în carieră prin ideile pe care le au, prin soluțiile pe care le găsesc în eficientizarea muncii lor. Este o zi bună să discute cu superiorii fără teamă. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le cere și astăzi mai multă cumpătare în cheltuieli pentru că tendința este de a folosi banii pentru a se distra sau pentru a epata și a demonstra ceva, cuiva.
Horoscop zilnic Balanță
Luna își continuă și astăzi tranzitul prin semnul lor, însă face aspecte tensionate cu Pluto, iar cei născuți în zodia Balanță se pot îngrijora chiar mai mult decât este cazul de starea de sănătate a unei persoane din familie. Totul se va dovedi a fi bine în final și nativii își vor recăpăta cheful de viață. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le poate aduce ocazia unor discuții prețioase în plan sentimental menite să le transforme niște convingeri și credințe avute.
Horoscop zilnic Scorpion
Cei născuți în zodia Scorpion se simt mult mai detașați emoțional în urma unui dialog pe care-l poartă, cel mai probabil, în sinea lor. Este o zi în care simt nevoia să se reculeagă, să se retragă în liniște gândurilor lor, însă și acolo vor descoperi o adevărată avalanșă de întrebări. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le atrage atenția că pot spune ceva ce nu trebuie, pot dezvălui secrete și de aceea dialogul interior este mai constructiv.
Horoscop zilnic Săgetător
Cei născuți în zodia Săgetător știu ce să zică, când să zică și cum să zică pentru a se face plăcuți de cei din jur. Relația cu partenerul de viață are șanse să se îmbunătățească în urma unui dialog sincer și deschis. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le aduce o stare interioară mai ciudată care stimulează să fugă de gânduri și să iasă din casă, să socializeze, să stea de vorbă cu prietenii.
Horoscop zilnic Capricorn
Cei născuți în zodia Capricorn au idei financiare bune, pot negocia avantajos o ofertă de la locul de muncă sau poate reușesc să obțină niște avantaje legate de program, de sarcini. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le atrage atenția că au tendința de a se simți nesiguri, dezechilibrați în relația cu superiorii sau într-un context care privește strategia de atingere a unor obiective.
Horoscop zilnic Vărsător
Cei născuți în zodia Vărsător se bucură de o zi foarte bună în plan sentimental, dar și creativ. Nativii pot face pași spre a cuceri o persoană care le place și șansele sunt mari grație felului lor de a vorbi, de a-și expune argumentele. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le aduce o înțelepciune aparte, o spiritualitate deosebită. Nevoia de a explora, de a descoperi mistere a nativilor este mare.
Horoscop zilnic Pești
Cei născuți în zodia Pești s-ar putea să devină geloși astăzi sau să fie acaparați de niște frici pe care să nu și le poată explica prea ușor, dar pe care să le ducă la extrem. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le atrage atenția asupra trecutului. Posibil ca trăirile interioare, emoțiile de acum să fie amplificate de trecut sau poate chiar un dialog cu cineva din trecut să le declanșeze.