Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2021. Soarele intră în zodia Vărsător

Publicat: 18/01/2021 | 22:38

Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 ianuarie 2021 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19 ianuarie 2021 spune că nativii din zodia Vărsător vor avea parte de tranzitul Soarelui prin zodia lor.

Soarele intră astăzi în zodia Vărsător și o va traversa până pe data de 18 februarie 2021. În tot acest timp ne va stimula altruismul, umanitarismul, dorința de independență și libertate. Vom avea idei noi, revoluționare și vom descoperi soluții la problemele cu care ne confruntăm. Soarele va întâlni în acest tranzit toate planetele aflate în Vărsător, Saturn, Jupiter, Mercur, și se va întâlni cu Luna, formând o Lună Nouă aici, deci va fi vorba despre o perioadă explozivă, cu schimbări multiple.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Cei născuți în zodia Berbec vor avea ocazia în următoarea perioadă, cât Soarele traversează Vărsătorul, să cunoscă persoane noi, importante prin funcție, statut, valoare, care vor contribui semnificativ la conturarea unor planuri de viitor pe care nativii le au. Totodată, vor avea ocazia să-și dezvolte o serie de proiecte sau să se implice în altele noi. Horoscopul de azi pentru zodia Berbec le aduce o mai mare dorință de reactivare a vieții sociale.

Horoscop zilnic Taur

Cei născuți în zodia Taur au ocazia în următoarea perioadă, cu Soarele în tranzit prin sectorul carierei, să se afirme profesional și să-și atingă niște obiective pe care le au în plan. Nativii vor fi provocați de contexte să facă unele schimbări importante în cariera lor. Horoscopul de azi pentru zodia Taur le poate aduce recunoașterea meritelor.

Horoscop zilnic Gemeni

Cei născuți în zodia Gemeni vor fi stimulați de tranzitul Soarelui prin Vărsător să facă progrese și vor intra într-o perioadă în care vor face reajustări importante legate de sistemele lor de credinție și de valori. Multe convingeri și principii de viață se vor schimba acum pentru ca nativii să se poată racorda la provocările viitorului, mai ales la cele profesionale. Horoscopul de azi pentru zodia Gemeni le poate stimula unora dorința de a studia mai mult, de a explora și  de a se dezvolta personal sau profesional.

Horoscop zilnic Rac

Cei născuți în zodia Rac vor fi stimulați de tranzitul Soarelui prin Vărsător să-și rezolve niște situații ce țin de zona financiară, de bunuri materiale, de credite, asigurări, moșteniri, partaje și litigii. Mulți nativi pot încheia un divorț acum. Unii Raci vor schimba o strategie de obținere sau valorificare a unor bunuri materiale. Pot exista renunțări și pierderi, însă toate cu scop evolutiv. Horoscopul de azi pentru zodia Rac le aduce mai multă pasiune în viața intimă, ocazia de a reenergiza relația de cuplu.

Horoscop zilnic Leu

Cei născuți în zodia Leu au parte de tranzitul Soarelui întocmai prin sectorul relațiilor, sector ce va fi puternic luminat în următoarea perioadă. Nativii vor avea ocazia să vadă dintr-o altă perspectivă viața de cuplu, o relație, o căsătorie, dar și să vadă adevărata față a persoanelor cu care colaborează, cu care se află în parteneriate profesionale. Horoscopul de azi pentru zodia Leu le poate aduce ocazia negocierii sau renegocierii unui contract, analizării unor termeni ce țin de un contract.

Horoscop zilnic Fecioară

Cei născuți în zodia Fecioară vor avea parte de tranzitul Soarelui prin sectorul muncii și al sănătății. Nativii s-ar putea să întâmpine fel și fel de neplăceri la locul de muncă, de schimbări și evenimente neprevăzute menite pe unii să-i facă să-și schimbe direcția profesională, iar pe alții să-și reconfigureze strategia de lucru. Horoscopul de azi pentru zodia Fecioară le atrage atenția că deși vor fi energizați de Soare, sănătateta va fi delicată și nativii trebuie să evite stresul și să fie mai atebți al problemele cardiovasculare.

Horoscop zilnic Balanță

Cei născuți în zodia Balanță au parte de energizarea vieții sentimentale odată cu acest tranzit al Soarelui prin Vărsător. Nativii singuri au ocazia să se îndrăgostească și să înceapă noi povești de iubire, în timp ce Balanțele care sunt într-o relație pot trece la un nou nivel și chiar pot deveni părinți sau discuta despre acest subiect. Mulți nativi își canalizează energia cătrte copii acum, iar alți către hobby-uri și pasiuni pe acre le au. Horoscopul de azi pentru zodia Balanță le aduce ocazia de a-și pune în valoare într-un mod inedit creativitateta și simțul artistic.

 Horoscop zilnic Scorpion

Cei născuți în zodia Scorpion au parte de tranzitul Soarelui prin sectorul familiei și locuinței. Nativii vor fi stimulați de diferite împrejurări să-și schimbe raportarea la ideea de cămin, ceea ce unora le poate aduce dorința de a-și construi o familie, iar altora de a-și construi o casă, de a o renova, reamenaja. Horoscopul de azi pentru zodia Scorpion le poate aduce o mai mare responsabilizare față de bunurile de patrimoniu.

Horoscop zilnic Săgetător

Cei născuți în zodia Săgetător se bucură de tranzitul Soarelui prin Vărsător prin sectorul comunicării și deplasărilor. Nativii pot avea parte de informații surprinzătoare, de dialoguri neașteptate cu cei din jur, de vești, mesaje, ședințe și interviuri menite să le schimbe viața. Horoscopul de azi pentru zodia Săgetător le poate aduce ocazia de a-și schimba niște tipare de raționament. Dorința de studiu, de învățare și activități din sfera intelectuală va crește. Mulți nativi vor avea parte de deplasări în urma cărora pot rezolva niște contexte importante.

Horoscop zilnic Capricorn

Cei născuți în zodia Capricorn se bucură din plin de tranzitul Soarelui prin Vărsător deoarece le luminează sectorul financiar. Nativii vor avea ocazia să-și îmbunătățească veniturile, vor avea parte de idei financiare bune, vor avea șansa să găsească noi modalități de câștig și să-și pună în practică talentele și abilitățile în acest sens. Horoscopul de azi pentru zodia Capricorn le va spori încrederea în propria lor persoană.

Horoscop zilnic Vărsător

Cei născuți în zodia Vărsător se bucură de tranzitul Soarelui prin zodia lor, aspect care le va aduce multă energie, vitalitate, putere fizică și psihică și determinare să-și atingă scopurile și planurile avute. Horoscopul de azi pentru zodia Vărsător le atrage atenția că în următoarea perioadă Soarele va întâlni, pe rând, mănunchiul de planete aflate în semnul lor, iar întregul context va marca schimbări importante în viața lor menite să aducă îmbunătățiri și evoluție.

Horoscop zilnic Pești

Cei născuți în zodia Pești vor avea parte de tranzitul Soarelui prin sectorul subconștientului și al trecutului, dar și al sănătății. Dincolo de faptul că le poate pune în lumină niște afecțiuni mai vechi, acest context le cere nativilor detașarea și vindecarea trecutului. Vor trebui să lase în spate, de bună voie sau siliți de provocările perioadei, o serie de amintiri, blocaje, inhibiții și stări anxioase. Horoscopul de azi pentru zodia Pești le cere să apeleze la spiritualitate și la meditație, la introspecție pentru a depăși cu bine următoarea perioadă și a se recalibra la cerințele viitorului.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult