Horoscopul zilei de 15 aprilie 2018 aduce previziuni astrale pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 aprilie 2018 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15 aprilie 2018 spune că nativii zodiei Gemeni se pot confrunta cu situații stresante.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu (foto) este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Chiar dacă există pornirea, nu lua hotărâri sub impuls emoțional, s-ar putea ca atunci când te echilibrezi să îți pară rău de acțiunile făcute. Ocupă-te de propriile idei și dorințe, dar caută să te pui mai mult în valoare, să le arăți și celor din jur cum gândești. Există posibilitatea de a fi auzit de persoana oportună în cel mai bun moment pentru tine și destinul tău!
Este o zi prielnică pentru a sorta, a clasa și a face ordine în lucrurile personale. Există multe obiecte cu care nu mai ai ce face sau pe care le ții în speranța că le vei utiliza cumva în viitor, iar energia lor îngreunează mediul în care locuiești. Este indicat să te detașezi, să păstrezi lucruri doar în amintire și să faci curățenie pentru a lăsa loc noului să intre în viața ta!
Foarte importantă este astăzi liniștea interioară, iar dacă te angrenezi în situații stresante alături de persoane obositoare, nu vei avea nicio șansă să te bucuri de ea. Așadar, alege mai cu grijă ceea ce vrei să faci, fii strict la rugămințile celor din jur și încarcă-ți bateriile înainte de o altă săptămână de muncă! O plimbare în natură și o conversație interesantă s-ar putea să îți stimuleze creativitatea și ideile inovatoare.
Fii corect cu tine însuți și încearcă să îți recunoști cu adevărat greșelile pe care le-ai comis în relația cu o persoană la care ții. Lasă la o parte rațiunea, orgoliul și felul în care tu te-ai simțit și pune-te și în locul celuilalt. Schimbând perspectiva vei ajunge să înțelegi altfel lanțul întâmplărilor, felul în care s-au creat și deznodământul la care s-a ajuns!
Nu alerga după himere, ci fii foarte lucid în privința dorințelor pe care le ai. Există mai mulți factori pe care nu i-ai luat în seamă sau pe care nu îi realizezi, iar aceștia vor face diferența. Totodată, dacă ai așteptări foarte mari și ele nu se împlinesc, dezamăgirea va fi foarte mare. În relația cu persoane pe care de abia le-ai cunoscut, ia totul pas cu pas și fii ancorat în realitate!
Dezvoltă-ți hobbyurile și pasiunile în ceva mult mai concret sau mai palpabil, există posibilitatea de a-ți crea o ocupație, un business sau să câștigi bani cu asta. Nu te mai implica în acele activități care te obosesc, te devitalizează și pe care le realizezi cu mari eforturi fizice sau psihice, ci schimbă macazul către ceva care te împlinește cu adevărat!
Ai curajul de a-ți manifesta dorințele în mod deschis, iar asta îi debusolează pe cei cu care relaționezi. Dacă până acum nu voiai să superi pe nimeni și erai dispus să faci unele sacrificii, astăzi îți dorești să fii tu în centrul propriului univers! Profită de această stare și fă acele lucruri pe care le-ai tot amânat, oferindu-le sufletului și corpului relaxare și bucurie!
Nu ai nevoie de persoane din exterior pentru a te motiva într-o situație, ci ai toate resursele în interiorul tău. Oferă-ți răgazul de a sta cu tine însuți și de a pune în balanță ceea ce te definește și ceea ce nu, mai mult ca sigur vei ajunge la cea mai bună concluzie! Treci printr-o perioadă transformatoare din care este bine să extragi cât mai multe beneficii.
Eliberează-te de unele atașamente pe care le porți în spate de foarte mult timp – poate fi vorba de obiecte, situații sau persoane la care nu ai putut sau nu ai știut cum să renunți, dar care au început să te încorseteze din ce în ce mai tare. Odată ce vei închide o ușă cu trecutul, un orizont mult mai luminos va începe să se contureze înainte!
Nu sunt încurajate amânările și tergiversările, ci acțiunea hotărâtă și spontană, ca atare mobilizează-te mai bine și nu lăsa pe mâine nimic din ceea ce ar trebui să faci acum. Chit că este vorba de viața personală și trebuie să te implici mai mult în relațiile de familie sau de cea profesională, unde trebuie să execuți ceva chiar dacă este weekend, fii responsabil și asumă-ți totul cu maturitate.
Renunță la situațiile care te trag în jos și apreciază-te mai mult, descoperind care este adevărata ta valoare si având încredere în tine. Dacă simți că nu mai ai ce căuta lângă anumite persoane, nu rămâne doar de dragul unor momente frumoase care au avut loc în trecut și care nu mai reprezintă realitatea curentă. Astfel, nu vei rămâne blocat într-o situație care te ține pe loc din multe puncte de vedere.
Temperează-ți entuziasmul pe care îl arăți în fața relaționării cu o persoană, deoarece vei ajunge să îți consumi repede forțele și energia. Fii mai rezervat, nu îți povesti viața din prima, nu invada cu întrebări și planuri, ai răbdare pentru ca lucrurile să se desfășoare într-o ordine firească. Totodată, încearcă să înveți din greșelile trecutului și să nu le mai repeți!
Citește și:
HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 14 APRILIE 2018
HOROSCOP SĂPTĂMÂNAL 16 – 22 APRILIE 2018